Călinoiu, dat în judecată de proprii angajaţi

Instanţele judecătoreşti vor avea multă treabă în lunile următoare după ce angajaţii Consiliului Judeţean Gorj precum şi cei ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj au decis să dea în judecată instituţiile, nemulţumiţi de noua reîncadrare. Cel mai supărat pare să fie Constantin Preoteasa, directorul DGASPC Gorj pentru că preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, i-a dat o dispoziţie de reîncadrare din cauza căreia a pierdut la salariu aproximativ 20 milioane de lei vechi. Preoteasa a mai rămas cu un salariu amărât de 20 de milioane de lei vechi. De pe urma aceleiaşi reîncadrări, salariile de zece milioane de lei au ajuns la patru. „Aceeaşi situaţie este şi la Consiliul Judeţean“, a confirmat Adina Andriţoiu, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Cei aproximativ 1200 de angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj sunt tot mai năpăstuiţi de soartă. În urmă cu câteva zile, aceştia au primit nişte decizii de reîncadrare conform cărora vor pierde la salariu între 50-70%.  Hotărârea privind reducerea unor sporuri a fost luată la nivel naţional prin intermediul Agenţiei de Prestaţii Sociale. “Noua reîncadrare a salariaţilor a aruncat în aer întreg sistemul. Veniturile angajaţilor s-au redus cu aproximativ 70%. Pe lângă faptul că le-au fost reduse salariile, oamenii vor trebui să aducă bani de acasă pentru a-i înapoia statului deoarece pentru luna ianuarie şi februarie s-au primit remuneraţiile potrivit legii de salarizare din 2009”, a declarat Valentin Popa, liderul federaţiei Sanitas. Salariaţii contestă aceste decizii şi spun că până la sfârşitul lunii vor chema în instanţă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. “În termen de cinci zile de la primirea deciziilor se vor depune toate contestaţiile, urmând ca până la sfârşitul lunii să dăm în judecată instituţia DGASP Gorj”, a mai precizat Valentin Popa.

Preoteasa îşi vrea banii înapoi

Constantin Preoteasa, directorul DGASPC Gorj, a fost înştiinţat de faptul că va fi dat în judecată de către salariaţi şi spune că la rândul său îl va chema în instanţă pe Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. „Sunt solidar cu toţi angajaţii Direcţiei. Ştiu că ei mă vor da pe mine în judecată, iar eu, ca persoană fizică, îl voi chema în instanţă pe preşedintele Consiliului Judeţean deoarece el mi-a dat o dispoziţie de reîncadrare a mea din cauza căreia am pierdut 20 de milioane de lei la salariu. La rândul meu, am nevoit ca în baza adresei primită de la Agenţia de Prestaţii Sociale să emit decizii de reîncadrare a angajaţilor. În cazul în care nu făceam această reîncadrare mi se blocau conturile pentru salarii şi eram anchetat de Curtea de Conturi”, a declarat Constantin Preoteasa. Directorul DGASPC spune că în prezent lucrează la dosarul ce urmează a fi înaintat Tribunalului Gorj. “Îl voi ataca pe preşedintele Consiliului Judeţean în contencios şi voi cere să se revină la vechea încadrare şi ca atare să-mi recapăt banii pierduţi”, a mai precizat Preoteasa.

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: