Campion la infracţiuni rutiere

Un tânăr din comuna Ciuperceni este anchetat penal după ce a furat şi a avariat o maşină, deşi nu avea permis de conducere şi era băut bine. „La data de 8 septembrie a.c., Poliţia Municipiului Motru a fost sesizată prin apelul 112, de un tânăr de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa cu un autocar pe D.N.67 Bujorăscu, a fost acroșat de un autoturism ce se deplasa pe sensul opus şi care nu a oprit la locul accidentului. Cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că în urma impactului nu au rezultat victime, iar autoturismul a fost identificat la circa un kilometru de locul accidentului, răsturnat în afara părţii carosabile”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Gorj.

În urma investigaţiilor, oamenii legii au aflat că un tânăr de 22 de ani, din comuna Ciuperceni, a sustras autoturismul unui bărbat din Teleşti şi a plecat la plimbare. În plus, tânărul avea o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, urcându-se la volan deşi  nu avea permis de conducere. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului, care nu deţine permis de conducere şi furt în scop de folosinţă. (A.A.)

Vizualizări: 1,859

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: