Când se va lansa programul Rabla pentru becuri 

Programul Rabla pentru Becuri a intrat în circuitul de avizare și ar putea fi lansat mai devreme decât se preconiza. Actul normativ care va reglementa programul Rabla pentru becuri a intrat miercuri în circuitul de avizare interministerial, a anunțat ministrul Mediului, Tanczos Barna. 


Programul prevede sprijin financiar pentru schimbarea becurilor clasice cu filament cu unele noi, cu LED, care au un consum mult mai mic. 

Ministrul a precizat că programul poate fi lansat săptămâna viitoare, dacă toate documentele sunt încheiate. ”Este greu să estimăm care va fi interesul pentru acest program. Plăţile le vom face mai mult ca sigur anul viitor, majoritatea, pentru că în două luni de zile nu avem cum să consumăm toţi banii. Este un buget cu care pornim şi vedem cum reacţionează piaţa la această ofertă de sprijin. Astăzi a plecat din Minister bugetul AFM pe circuit de avizare interministerială, săptămâna viitoare, dacă suntem gata cu bugetul, putem lansa programul. Ghidul este în consultare publică”, a anunţat ministrul Mediului, la Digi 24.

El consideră că bugetul de 400 de milioane de lei alocat acestui program este unul ”acoperitor”. Programul prevede că persoanele care vor să schimbe becurile clasice cu becuri led o pot face în aceleaşi condiţii de înscriere ca şi pentru programul Rabla pentru electrocasnice.

Noile becuri vor putea fi achiziționate doar de la magazinele ce se vor înscrie în program. Cei ce vor obține voucherele în valoare de 200 de lei le vor putea folosi în cel mult șapte zile de la publicarea listei cu solicitanţii aprobaţi.

La momentul utilizării voucherului la un comerciant validat, solicitantul aprobat va trebui să se asigure că declaraţia pe propria răspundere semnată şi scanată şi copia CI/ BI sunt încărcate în contul de utilizator din aplicaţia informatică, având obligaţia ca originalul declaraţiei să fie păstrat pe o perioadă de un an de la data utilizării voucherului.

Vizualizări: 1,179

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Tendințe:

Citește și: