Candidat la primărie, agresat de un adversar politic

Campania electorală devine mai dură pe măsură ce se apropie alegerile locale. Un candidat la funcția de primar din comuna gorjeană Telești, Cristi Mischie (ADN), a sesizat luni poliția cu privire la faptul că a fost amenințat de fostul primar Romulus Bîldea, acum candidat al PSD.

Poliția a confirmat că a fost sesizată. "Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în seara zilei de 14.09.2020, în timp ce apelantul se afla la poarta unui localnic, pe raza satului Telești, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost lovit și amenințat cu acte de violență de natură să-i provoace o stare de temere de către un bărbat, de 52 de ani, din aceeași localitate", a transmis IPJ Gorj.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.

Cristi Mischie, deși reprezintă un partid mic - Alternativa pentru Demnitate Națională, este ghimpele din coasta candidatului PSD, mai ales că a luat sute de voturi la alegerile parțiale de acum trei ani.

Vizualizări: 1,666

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: