După demisia lui Manţog de la şefia Complexului Energetic Turceni toată lumea se aşteaptă ca viaţa politică şi economică din  frământatul şi tentantul Gorj să intre cât de cât în normal. În scurt timp vom vedea dacă sacrificarea lui Manţog pe altarul alianţei de la guvernare a fost necesară şi suficientă, lucru greu de crezut dacă avem în vedere că directorii generali de la complexurile energetice din Gorj se schimbă mai des decât ciorapii.

Păstrând proporţiile, povestea demisiei lui  Manţog  pare desprinsă din nuvela „Alexandru Lăpuşneanu”, numele său făcând trimiteri la numele sacrificatului Moţoc din a doua domnie a domnitorului Alexandru  Lăpuşneanu. Pentru cei care nu ştiu, Moţoc este boierul pe care domnitorul l-a dat mulţimii revoltate pentru a fi sfâşiat. Ce l-a îndemnat pe Lăpuşneanu să-l sacrifice pe Moţoc în condiţiile în care atrocităţile şi crimele fuseseră comise din porunca sa? Dorinţa de a-şi scăpa propria-i piele şi cunoaşterea perfectă a reacţiei mulţimii care, odată revoltată, nu se linişteşte decât dacă obţine un trofeu care nu este obligatoriu să fie cel preconizat la începutul revoltei. Cam aşa a păţit şi Manţog de numele căruia se leagă refuzul aliaţilor PSD din Gorj  de a negocia ciolaniada până nu cade capul lui Manţog.

„Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!”

În ultimii 19 de ani, aproape că nu există director din domeniul energiei care să nu fi plecat din post cu un dosar penal legat de gât. De ce? Pentru că zonele miniere şi energetice au devenit mană cerească pentru „băieţii deştepţi” care  prin presiuni inimaginabile şi cârdăşii politice au pus mâna pe contracte avantajoase încheiate pe perioade mari, contracte în cadrul cărora firmele cu doi-trei angajaţi reuşeau şi reuşesc să facă profit de milioane de euro, doar prin mişcarea hârtiilor. „Mulsul” complexurilor energetice şi al zonelor miniere a devenit sportul favorit al personajelor angrenate în viaţa politică, personaje care la televizor se bat cu pumnul în piept şi cu palma pe buzunar, ca să vedem noi că e la fel de gol ca şi al nostru. Dacă din întâmplare pe circuitul banilor se interpune cineva care vrea să închidă robinetul, angrenajul se pune în mişcare, scormoneşte şi  strigă în gura mare „Prindeţi hoţul!”. Lui Manţog i s-a atârnat de gât o casă construită în urma cumpărării unei alte case din zona de strămutări. S-a spus că s-a folosit de informaţiile secrete ale Companiei pentru a cumpăra casa din zona unde trebuia extins frontul de lucru al carierelor. Nici acum nu se ştie dacă informaţiile au fost sau nu secrete, iar personajul se judecă în instanţă de trei ani de zile. De ce doar el a mai rămas să tragă piatra de gât, din moment ce chiar şi inconfundabilul Condescu şi alţi directori ai Companiei au avut situaţii similare- Pentru că Manţog  s-a încăpăţânat să creadă că sistemul se poate reforma şi n-a înţeles la timp că Gorjul este un judeţ special, al cărui destin se trasează la masa verde a Bucureştiului. Conducându-se după principiul: ”Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”, omul a crezut că poate învinge sistemul. S-a înşelat!

„De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu”

Desfiinţatul prin tehnica paşilor mărunţi, dar mulţi, s-a izbit de rezistenţa enervantă a lui Manţog, care s-a lăsat terfelit în toate felurile, mizând pe vremuri mai bune şi pe coloana vertebrală a partidului din care face parte. Izbindu-se de obrazul gros care nu mai roşea de mult la atingerea lăturilor care i se turnau în cap, neobosiţii responsabili ai troacei de porci s-au aruncat asupra familiei, locul dureros al fiecărui om normal. Au urmat alte procese, alte sentinţe, alte metode de a-l reduce la stadiul de legumă. Când s-a pus problema la modul „ori Manţog, ori noi”, Vodă l-a aruncat mulţimii revoltate care-i cerea de mai mult timp capul. Acum nu are decât să gândească şi el ca Lăpuşneanu, când boierii l-au călugărit ca să scape de el: ”De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu!”