Cârciumaru: ”Am solicitat prezenţa ministrului Economiei la Târgu Jiu”

Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj şi primarul municipiului Târgu Jiu, a declarat ieri că a solicitat premierului Victor Ponta că ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu să vină în Gorj.

Cârciumaru a precizat că vizita noului ministru al Economiei este obligatorie pentru a termina odată pentru totdeauna cu speculaţiile privind înfiinţarea noului Complex Energetic Oltenia. ”Eu am solicitat ca în aceste zile să fie prezent la Târgu Jiu chiar ministrul Economiei, dacă poate, sau cel puţin un ministru secretar de stat care să stea la un dialog, la o masă unde să discutăm despre construcţia acestui complex. Vrem ca asta să se întâmple cât mai repede pentru că responsabilitatea nu trebuie transferată de la ministerul Economiei, de la guvern către factorul politic, sindical sau administrativ”, a declarat Florin Cârciumaru.

Discuţii zilnice cu Ponta

Acesta a adăugat că discută zilnic cu premierul Victor Ponta pentru că este prea importantă problema complexului de la Gorj. ”Eu discut în fiecare zi cu domnul premier pentru că este prea importantă problema complexului de la Gorj, atât pentru noi cât și pentru guvern. Şi dacă am spus că va veni în această săptămână la Târgu Jiu cel puțin un ministru, mă bazez pe o discuţie pe care am avut-o cu premierul”, a adăugat Florin Cârciumaru, copreşedinte USL Gorj.

Problema lui Cârciumaru şi a mai multor politicieni este echipa desemnată de coordonatorului proiectului CEO, Constantin Bălăşoiu. Acesta este presat să renunţe la Sorin Alecu, Veronica Nica şi poate şi la Vasile Ogârlaci, toţi angajaţi ai CE Craiova. USL s-a trezit într-un imens scandal chiar în timpul companiei electorale după ce a permis aceste numiri, iar acum doreşte ca doljeni să fie înlocuiţi cu gorjeni specialişti în minerit şi energie. Avem destui, cred useliştii.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: