Cârciumaru: Vîlceanu nu a învățat nimic, a pierdut toate alegerile

Preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a declarat într-o emisiune la TV Sud că liderul PNL Gorj, Dan Vîlceanu, ar trebui să demisioneze deoarece a pierdut alegerile. Cârciumaru spune că Vîlceanu nu a învăţat nimic de la el, pe vremea când erau colegi la PSD.
Florin Cârciumaru a câștigat un mandat de senator și lasă primăria Târgu Jiu pentru Parlament. El susține că va colabora cu toți parlamentarii, cu excepția lui Dan Vîlceanu. „Mie îmi pare rău că PNL a ajuns în situația în care a ajuns. A ajuns în situația asta pentru că nu au știut să conducă, cei care sunt la conducere, şi-mi pare rău că Vîlceanu a fost lângă mine atâția ani și n-a văzut ce înseamnă organizarea, conducerea. Eu consider că, dacă nu am pierdut niciodată, înseamnă că știu să conduc. Pe când el este de câțiva ani de zile, a pierdut totul și nu știe decât să facă plângeri penale. Ultima plângere penală, când am văzut că e făcută de el, personal, am rămas decepţionat. Plângere penală pentru că am fost la întâlnire cu romii. Aşa credeau că vor câştiga voturi?“, se întreba Cârciumaru într-o emisiune la TV Sud.
Cârciumaru a mai spus că, dacă lua scorul PNL, își dădea demisia. Viitorul senator susţine că Liviu Dragnea i-a cerut situația voturilor luate de PSD în teritoriu, vrând să verifice dacă primarii partidului au dat voturi lui Ion Călinoiu și Ion Ciocea. „M-a întrebat în mod special pe mine de situația voturilor a primarilor PSD, să vadă cum s-au dat voturile PSD în localitățile unde sunt primarii noștri. Primarii noștri s-au purtat foarte bine“, a mai spus Cârciumaru. Despre cei doi, Cârciumaru a spus că nu mai au ce căuta în PSD.
CANDIDATURĂ
Florin Cârciumaru a mai declarat că, la următoarele alegeri din partid, nu va mai candida pentru funcția de președinte a organizației PSD Gorj.

Vizualizări: 1,173

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: