Cârlanului îi stă mintea la funcţii!

PSD-ul s-a supărat ca măgarul pe sat şi şi-a abandonat moţiunea pe agricultură pe care n-a mai avut cine să o citească deoarece social-democraţii se supăraseră şi plecaseră acasă. În atare situaţie altă soluţie nici că se moţiunea prin care credeau că revoluţionează ce au distrus, agricultura, se consideră retrasă. Parlamentarii social-democraţi uitaseră de ce veniseră pentru că acum nu mai au în cap decât cum să-l facă prim-ministru pe Ponta chiar dacă acesta nu are guvern şi nici n-a fost nominalizat de vreun preşedinte de ţară. De când a aflat de la mentorul său că va fi uns prim-ministru, Cârlanul, vorba lui Iliescu se dedă la spectacole tragicomice cu personaje gen Vanghelie autoironizatorul şi Mazăre în postura lui Fidel Castro că Che Ghevara era ocupat deja. Lui Mazăre îi dă mâna să umble în travestit pentru că de când s-a îmbogăţit fără măsură şi-a obişnuit electoratul cu  atitudine excentrică, colerică şi jomanfişistă, dar lui Ponta nu cred că i se rupe la fel pentru că postura de cârlan în care l-a trimis cel mai mare autor de porecle, Ion Iliescu, se referea la declaraţiile lui necoapte, nu la neastâmpărul animalului cu acelaşi nume. Până la urmă cârlanul nu e nici cal, nici măgar este un fel de măgar în creştere sau un cal imatur. Că Iliescu a avut încă odată dreptate când s-a referit la declaraţiile lui războinice o dovedeşte şi recentul anunţ al preşedintelui Băsescu, care a lansat ideea schimbării acordului cu FMI din stand-by în „precontionariy”. Invitaţii permanenţi ai televiziunilor mogulilor s-au şi repezit să bage spaima în oameni şi să anunţe că actualul guvern dovedeşte iresponsabilitate în condiţiile în care vrea să prelungească contractul cu FMI. Ce nu au vrut să spună distinşii invitaţi a fost faptul că transformarea acordului cu FMI nu presupune  implicit şi tragerea unor sume de bani de care România are într-adevăr mare nevoie ci un lucru mult mai interesant. Anume un astfel de acord obligă România chiar şi după retragerea fondului sau după schimbarea formulei de guvernare să păstreze aceleaşi măsuri de austeritate câţiva ani de zile pentru a menţine atractivă piaţa pentru investitorii străini care sunt deja aici sau pentru cei care vor să vină. În acest fel Băsescu, cel care a făcut anunţul îşi ia măsuri de precauţie ca România, indiferent de forma şi culoarea de la guvernare, va respecta nişte standarde care nu-i va mai permite risipa electorală care s-a întâmplat în preajma tuturor alegerilor de până acum. Dar cum vă spuneam, Cârlanul nu are timp să gândească cu capul care-i este plin de funcţii şi de guverne de criză. Cât priveşte  posibilitatea ca Ponta să fie un viitor prim-ministru este egală cu zero. Un om politic care a declarat public că-i vine să-l bată pe premierul aflat în funcţie nu poate ocupa o funcţie în stat ci doar la spectacolul de cartier unde Vanghelie este amfitrion.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: