O să facem un exerciţiu si presupunem ca rudele rectorului nu sunt in subordonarea sa directă (aşa cum este precizat in Cartă), dar totuşi, in subordinea sa directă se află decanii si prodecanii, care au în subordine directă rudele acestuia. Ori cum pot decanii si prodecanii să ia masuri cu rudele rectorului, ştiind că ei înşişi sunt in subordinea rectorului - şi nu orice fel de rector, ci un Rector care s-ar putea considera vexat de o asemenea atitudine???

Am observat toate acestea doar la o citire sumară a Cartei; bănuim ca sunt mult mai multe erori, aşa că sugerăm UCB sa revadă Carta şi să o adapteze cu adevărat la cerinţele noii legi a educaţiei.

Sistemul universitar românesc a fost luat in stăpânire, de 20 de ani încoace, de tot soiul de rectori ‘reformişti’, clanuri familiale, dar şi enorm de mulţi impostori, din punct de vedere academic, ce au pornit de la premisa că, in instituţiile statului, trebuie menţinută aceeaşi atmosferă comunistă de dinainte de 1989. În mare parte nu s-au înşelat: calitatea academică este inexistentă, iar focus-ul s-a mutat pe micile trucuri administrative. În general, neputând să se laude cu vreo publicaţie a unui profesor premiată in străinătate, cu eventuali absolvenţi pe care să se bată multinaţionalele, sau cu cercetări care să fi impresionat in competiţia reală, internaţională, universităţile româneşti, realizând cu pragmatism ca nu au niciun fel de valoare, încearcă să mascheze incompetenta conducerilor, deviind atenţia spre achiziţia de clădiri şi spre renovări sau îmbunătăţiri tehnologice ale sălilor de curs.

Totuşi, toate acestea nu au fost decât justificări ipocrite pentru dictatura rectorilor ce acoperă groasa corupţie din universităţi; cel mai frecvent mod în care s-a exercitat aceasta a fost prin crearea unei oligarhii de tip kamikaze, care susţine slugarnic şeful până la capăt, oricare ar fi consecinţele si, mai ales, mijloacele. Astfel, universităţile din România au devenit SRL- uri familiale, populate cu profesori fără personalitate şi, implicit, fără valoare academică (intenţionat angajaţi astfel, probabil şi contra-cost, pentru a fi şantajabili de conducerile medievale universitare), sub patronajul infect al unor rectori care fac scamatorii jenante pentru a depăşi limita legală de 2 mandate, insistând pe ideea neonestă că sunt de neînlocuit şi că ei au dus – pe banii statului-  universitatea la dezvoltarea la care se află (mă repet, acea dezvoltare însemnând, de cele mai multe ori, doar achiziţii excesive de clădiri, angajarea familiei in integralitatea ei in instituţia in care sunt baroni şi o politica de resurse umane anti-performanţă).

Cu toate imperfecţiunile ei (şi cu riscul că politizează în exces), noua lege a educaţiei vine să răspundă celor expuse mai sus: rectorii neperformanţi academic si managerial nu se mai pot ascunde in spatele unei autonomii înţelese feudal (deci nu vor mai putea căpuşa banul public după bunul lor plac), cadrele didactice nu mai pot să disimuleze lipsa de valoare academica, ascunzându-se sub fustele rectorului, iar politica de resurse umane nu mai poate să aibă, drept celulă de baza, ca pana acum, clanurile familiale.
Conform noii legi, universităţile româneşti trebuie să remită Ministerului Educaţiei o cartă universitară revizuită pentru a îngloba schimbările impuse de noua lege. Profităm de această ocazie pentru a răspunde provocării la dezbatere publică a UCB din Tg-Jiu, în ceea ce priveşte draft-ul de Cartă Universitară, pus pe site-ul acesteia. În afara unor inamicalităţi de stil ale autorilor ei şi a unor scăpări gramaticale (justificate, dat fiind ca s-a renunţat la specializarea Litere), ce, suntem siguri, vor fi remediate, înainte de a se adresa Ministerului cu versiunea finală, am face următoarele observaţii:

1.    Art.16. din Cartă prevede: Universitatea funcţionează pe baza autonomiei universitare şi a libertăţii academice, garantate de Constituţie, de lege şi de celelalte acte normative incidente în domeniu. Iar art.18. (1) Libertatea academică presupune asigurarea libertăţii de exprimare liberă a opiniilor ştiinţifice în procesul didactic, a libertăţii cercetării în ceea ce priveşte stabilirea temelor, alegerea metodelor, procedeelor şi valorificarea rezultatelor.

S-a omis, in mod intenţionat, probabil, ca în Cartă să fie prevăzut art. 304, alin. 3 din Legea 1/2011 care precizează: Membrilor comunităţii universitare le este garantată libertatea academică. În baza acesteia, ei pot exprima liber opinii academice în spaţiul universitar şi au libertatea de predare, de cercetare şi de creaţie, în conformitate cu criteriile de calitate academică.

Astfel ca formularea din Carta UCB nu se refera la libertatea academică a cadrelor didactice, ci se refera la libertatea academică a universităţii, ceea ce este in neconcordanţă cu Legea educaţiei naţionale, care aşa cum am arătat mai sus, art. 304, alin. 3 face referire strict la libertatea academica a membrilor comunităţii universitare.

2.    Ca o ironie a sorţii, Rectorul UCB pare a încălca în mod vădit art. 43 alin. (2) din Carta UCB: Conflictul de interese reprezintă o situaţie, concretă sau aparentă, în care un cadru didactic, de cercetare sau didactic auxiliar ori o societate, la care acesta este asociat sau acţionar, are interese personale ori patrimoniale contrare sau neloiale universităţii, exercitate astfel încât să influenţeze negativ realizarea obiectivă a atribuţiilor funcţiei ocupate sau să afecteze votul în cadrul organelor colegiale de conducere.

Coroboram Carta cu art. 166. alin (3) din Legea educaţiei naţionale care precizează următoarele: Pentru a conduce doctorate, cadrele didactice şi de cercetare care au dobândit acest drept trebuie să aibă un contract de muncă cu un IOSUD sau o instituţie membră a unui IOSUD şi să fie membre ale unei şcoli doctorale. Cadrele didactice şi de cercetare abilitate şi cercetătorii ştiinţifici abilitaţi devin conducători de doctorat în urma abilitării.

Ori rectorul Universităţii din Tg-Jiu este conducător de doctorat in specializarea sociologie la Universitatea de Craiova şi, în acelaşi timp, în calitate de conducător al UCB, negociază cu Universitatea din Craiova o eventuală fuziune. Este evident că rectorul UCB se află in conflict de interese in mod flagrant.

3.    În final o sa demonstrăm de ce rectorul U.C.B. este incompatibil, conform noii legi a educaţiei:

Art. 130. – (1) b) din Legea 1/2011 precizează că persoanele care se află în relaţie de soţi, afini şi rude până la gradul III, inclusiv, nu pot ocupa concomitent funcţii astfel încât unul sau una să se afle faţă de celălalt sau cealaltă într-o poziţie de conducere, control, autoritate sau evaluare instituţională la orice nivel în aceeaşi universitate şi nu pot fi numiţi în comisii de doctorat, comisii de evaluare sau comisii de concurs ale căror decizii afectează soţii, rudele sau afinii până la gradul III inclusiv; art. 295. (4) din aceeaşi lege precizează că după intrarea în vigoare a prezentei legi, se interzice ocuparea concomitentă de către soţi, afini şi rude până la gradul III, inclusiv, a funcţiilor prin care unul sau una se află faţă de celălalt sau cealaltă într-o poziţie de conducere, control, autoritate sau evaluare instituţională direct la orice nivel în aceeaşi universitate.

Am subliniat cuvintele la orice nivel, deoarece rectorul universităţii este conducătorul acesteia şi are in subordine toate celelalte funcţii, fie ca este vorba de funcţii de conducere, fie ca este vorba de funcţii didactice, fie ca este vorba de funcţii didactice auxiliare.

In Carta UCB a fost făcut un artificiu, in sensul că art.44. (1) se referă numai la funcţiile de conducere: Incompatibilităţile, la nivelul Universităţii, presupun, sub aspectul conducerii, controlului, autorităţii şi evaluării, conform legii, următoarele:

a)    interzicerea ocupării de către soţul/soţia rectorului, afinii sau rudele până la gradul al III-lea inclusiv ai acestuia a următoarelor funcţii: prorector, director general administrativ, decan, prodecan, director de departament şi contabil-şef;

Ori această interpretare a legii încalcă principiul de drept care vine de pe vremea romanilor - “acolo unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem”. Legea se referă la funcţii, nefăcând distincţie care ar fi aceste funcţii. Rezultă că se referă la toate funcţiile, oricare ar fi acestea, inclusiv cele care nu sunt de conducere. În schimb, cei care au făcut Carta UCB şi-au permis să-şi aroge atribuţiile legiuitorului si să completeze legea, adică au considerat funcţii, doar funcţiile de conducere, probabil din dorinţa de a proteja ceilalţi trei membri ai familiei Rectorului Adrian Gorun, care sunt titulari ai U.C.B. din Tg-Jiu.

Spiritul în care Legea 1/2011 cuprinde toate aceste incompatibilităţi este acela că nu trebuie sa mai existe favoritisme pentru rude, deoarece se cunoaşte faptul că oamenii nu sunt obiectivi atunci când vine vorba de rudele lor.

                                       

Cerasel CUTEANU
                   „Specialist in educaţie“