Cascheta uşoară şi ţărâna grea!

Băsescu a fost huiduit la Iaşi la manifestaţiile prilejuite de ziua Unirii Principatelor. Pe parcursul discursului despre reforma statului, cetele adunate în piaţa publică, sub emblema rezerviştilor nu au încetat să fluiere şi să huiduiască, chipurile fiind nemulţumiţi de recalcularea pensiilor militare suspendată momentan, dar nu anulată. Băsescu a răbdat cu stoicism tot ce i s-a pus la cale şi şi-a terminat discursul în prezenţa celor doi lideri ai opoziţiei Antonescu şi Ponta, care nu mai conteneau să strângă mâini şi să împartă zâmbete pentru toţi inconştienţii care cer de unde nu e şi care stau cu mâna întinsă la cele 5000 porţii de fasole cu ciolan şi la paharul cu vin al primarului Nichita, pentru care sunt dispuşi să-l huiduiască şi pe Cuza! Sunt mulţi dintre cei care spun că Băsescu nu ar fi trebuit să se ducă la Iaşi, unde se ştie este fieful PSD şi unde Ponta la braţ cu Antonescu se simt ca în sânul lui... Nichita. După părerea mea, Băsescu a făcut foarte bine că s-a dus,  că şi-a ţinut discursul despre reformă până la capăt şi pentru că le-a demonstrat că sunt atât de mici încât nici măcar piedică nu-i pot pune. Rezerviştii armatei române care de ceva timp au inundat ecranele televizoarelor au demonstrat şi cu această ocazie că-i doare-n pălărie de Ziua Unirii Principatelor, că n-au nici o legătură cu patriotismul pe care ni-l flutură pe sub nas de câte ori îşi apără drepturile câştigate de pe vremea comuniştilor şi că ei sunt de fapt doar nişte privilegiaţi ai sorţii care nu au decât meritul de a-şi fi găsit nişte slujbe bine plătite la stat de pe urma cărora încasează pensii mult mai mari decât salariile intelectualilor care muncesc. Dacă lucrurile ar fi stat altfel nu cred că am fi văzut picior de rezervist prin piaţa publică, pentru că drepturile militarilor nu se cer fluierând şi huiduind ci parcurgând etapele legale ale negocierii. Dacă mâine ar fi convocaţi la unitate, că de, sunt rezervişti, şi ar trebui să dea onorul şefului statului ce ar face- L-ar huidui-  Mai mare ruşinea la aşa personaje care se lasă manipulate şi folosite în slujba unora care câştigă voturi şi nu numai. De la militari aveam alte pretenţii decât de la liderii de sindicat care şi-au trădat sindicaliştii pentru a obţine locuri călduţe în Parlament. Lupta lor sindicală n-a avut decât scopuri personale: o pensie babană de fost parlamentar şi dreptul de a profesa ca avocat, deşi n-a dat în viaţa lui un examen de intrare în barou şi a făcut facultatea de drept ca ….turist! Până la urmă militarilor rezervişti li s-a topit noţiunea de disciplină şi i-am văzut comportându-se ca la piaţă. Păcat, suntem ţara cu cel mai mare număr de generali. Cred că nici în Rusia nu sunt atâţia raportaţi la numărul militarilor în activitate. Pe unii cu pensii foarte mari familiile sunt în stare să-i împăieze după moarte şi să-i ţină în vitrină să-i vadă poştaşul şi să le aducă cât mai mult timp  pensia care este mai mare decât oricare din salariul celorlalţi membri. Să le fie cascheta uşoară şi ţărâna cât mai grea!

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: