Cât îi costă pe părinţi prima zi de şcoală

Săptămână de foc pentru părinţii care îşi trimit copiii la şcoală. Toate centrele comerciale din oraş au fost luate cu asalt atât de vânătorii de oferte, dar şi de adolescenţii care îşi caută singuri lucrurile de care au nevoie pentru a începe şcoala în bune condiţii. Preţurile la rechizite au luat-o razna, asta fiind şi principala problemă de care se plâng cei care scot banii din buzunar.

Piaţa Centrală din municipiul Târgu Jiu este principalul centru comercial de unde se aprovizionează părinţii gorjeni pentru începerea anului şcolar. Rechizite sunt pe alese, ghiozdane, penare, caiete, creioane, la modă în acest an fiind tot modele 3D sau cele care au inscripţionate personaje din desene animate. Când vine vorba însă de preţuri, părinţii cam strâng din dinţi şi mărturisesc cu strângere de inimă că au alocat şi în acest an un buget serios pentru satisfacerea dorinţelor copiilor. Simona Crăete este din Băleşti şi are doi copii elevi, unul în clasele primare, iar celălalt deja la liceu. Femeia mărturiseşte că a alocat deja un buget de 1.000 de lei pentru a le cumpăra celor doi băieţi cele necesare pentru începerea şcolii. „Nu este nici mult, nici puţin. Preţurile sunt foarte mari, nu e nimic ieftin, ei au fel şi fel de pretenţii că sunt mari şi văd ba la unul, ba la altul şi trebuie să le cumpărăm. Cel mai dificil a fost la alegerea ghiozdanului că amândoi vor diferit şi ceva ce să nu mai aibă şi colegii lor şi mă plimbă din magazin în magazin”, a povestit Simona Crăete.

Pretenţii exagerate?

Întrebată dacă a simţit că profesorii exagerează cu cerinţele la început de an şcolar, femeia spune că din fericire copiii au parte de profesori buni, care cunosc posibilităţile materiale ale fiecărui copil din clasă. „Nu cer decât strictul necesar, însă mai apar unele cerinţe pe parcurs. Nu pot să spun că exagerează, acum depinde cred de la o şcoală la alta”, a spus femeia.

Cu sau fără exigenţe din partea profesorilor, cei mai exigenţi rămân tot elevii. Pretenţiile cele mai mari par a fi la îmbrăcăminte. „Am terminat cu rechizitele, acum căutăm haine. Am o fată în clasa a VIII-a şi cel mai dificil este să-şi aleagă hainele. Sunt pretenţioşi. Cred că am cheltuit până acum mai mult de 500 de lei”, a spus Alina Luciana, din Târgu Jiu. Părinţii au dreptate când spun că preţurile sunt exagerate, la Piaţa Mare, de exemplu, nu găseşti ghiozdan mai ieftin de 50 de lei, preţurile ajungând la acest produs şi la 100 de lei. Penarele au şi ele preţuri cuprinse între 10 şi 40 de lei, iar caietele între 1 şi 10 lei.

Vizualizări: 676

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: