Câți bani se duc pe medicamente în Gorj

Sume importante de bani se duc, în fiecare lună, pe medicamente. Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Gorj alocă șase milioane de lei farmaciilor pentru a deconta medicamentele prescrise gorjenilor bolnavi.

Dacă în urmă cu câțiva ani farmaciile erau obligate să nu depășească un anumit plafon la eliberarea medicamentelor gratuite și compensate, în prezent toate rețetele sunt onorate. Daniel Șurlea, președintele CAS Gorj, a explicat, la TV Sud, că se cheltuiesc peste șase milioane de lei, în fiecare lună, cu medicamentele.

„Consumul de medicamente gratuite, compensate, cât și pe programe nu e limitat de Casă. Acum 6-7 ani existau plafoane pe care nu le puteai depăși, acum cât se eliberează din farmacii, atât se decontează. Sunt sume mari. Lunar, noi decontăm în jur de 60 de miliarde de lei vechi. Nu există nici cea mai mică restricție să se dea două sau trei rețete”, a declarat Daniel Șurlea.

În județul Gorj, funcționează peste 100 de farmacii.

Vizualizări: 633

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: