Câţi poliţişti şi jandarmi vor asigura ordinea publică de sărbători

Autorităţile suplimentează numărul de poliţişti şi jandarmi care asigură măsurile de ordine publică acum în preajma sărbătorilor de iarnă. Nu mai puţin de 400 de poliţişti şi jandarmi vor fi zilnic în acţiune pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute. Vor fi instituite măsuri speciale, acordându-se o atenţie sporită prevenirii ambuteiajelor şi accidentelor rutiere.

Efectivele de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Gorj vor acorda în prejma sărbătorilor o atenţie mai mare zonelor aglomerate. „Cu ocazia sărbătorilor de iarnă efectivele de jandarmi vor acţiona atât în sistem integrat cât şi independent pe segmentul de menţinere a ordinii publice, asigurarea măsurilor de ordine şi acţiunii în colaborare cu alte instituţii, media zilnică fiind de 100-120 de jandarmi. Principalele puncte vor fi locurile în care se desfăşoară manifestaţii cultural artistice, slujbele religioase precum şi locurile în care se comercializează pomii de Crăciun, materialele pirotehnice şi unde este în general afluenţă mare de public, zona hipermarketurilor şi a centrelor comerciale”, a spus locotenentul Claudiu Burlan  din cadrul IJJ Gorj.

250 poliţişti în stradă

Şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj şi-a făcut planul de acţiune pentru perioada următoare. Câteva sute de poliţişti vor fi mobilizaţi zi de zi pentru asigurarea ordinii publice. „În perioada sărbătorilor de iarnă vor acţiona în medie zilnic 250 de poliţişti atât poliţişti de ordine publică cât şi poliţişti de rutieră. Efectivul va fi suplimentat dacă situaţia impune şi vor fi sprijiniţi şi de alte forţe din cadrul Inspectoratului de Poliţie. Vom avea în atenţie în special siguranţa stradală şi siguranţa rutieră. Acestea sunt cele mai importante priorităţi pentru noi, să sperăm să nu avem evenimente”, a spus Daniel Feţeanu, adjunctul IPJ Gorj.

Vizualizări: 217

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: