Moş Crăciun a venit din Italia pentru cei opt fraţi din Floreşteni

Povestea celor opt fraţi din Floreşteni, care până în urmă cu aproximativ o săptămână aveau doar o singură jucărie şi câte o pereche de încălţăminte pe an, a ajuns până în Italia. Mai multe familii de români stabiliţi în Italia au trimis pe adresa redacţiei pachete cu hăinuţe, dulciuri şi jucării. Deşi nu se aşteptau să mai primească alte cadouri după ce cititorii ziarului Pandurul l-au adus pe Moş Crăciun mai devreme decât de obicei, cei opt copii ai familiei Bobeanu au avut din nou parte de surprize.

Moş Crăciun a bătut pentru a doua oară la poarta familiei Bobeanu din Floreşteni, după ce în urmă cu aproximativ o săptămână cămăruţa în care locuiesc cei opt copii împreună cu părinţii lor s-a umplut de jucării, hăinuţe şi dulciuri. Deşi coletele cititorilor din Italia au sosit de câteva zile, Moş Pandurul a reuşit abia ieri să le ducă la destinaţie întrucât în această perioadă Caravana are foarte multe localităţi de străbătut pentru ca spiritul sărbătorilor să se simtă şi în casele copiilor ce provin din familii nevoiaşe.

Când au văzut cutiile cu cadouri copiii nu au mai avut răbdare şi au ieşit în pridvorul casei desculţi şi îmbrăcaţi sumar. Pe măsură ce mama desfăcea cutiile, micuţii se minunau de jucări şi dulciuri exclamând neîncetat: „wow”. Asta pentru că s-au îndeplinit visele imposibile ale celor opt copii care nu-şi doreau nimic pentru ei, ci totul pentru fraţii lor mai mici. În scrisoarea pe care i-a scris-o Moşului, Petronela, fetiţa în vârstă de 8 ani, i-a cerut ghetuţe pentru frăţiorul ei în vârstă de un anişor.

Soţii Bobeanu împreună cu cei opt copii ai lor, patru fete şi patru băieţi, locuiesc într-o căsuţă dărăpănată pe care au căpătat-o de la un bătrân pe care l-au îngrijit în ultimii săi ani de viaţă. Chiar dacă este o familie numeroasă, iar lipsurile sunt vizibile, copiii trăiesc în curăţenie şi sunt foarte educaţi. Deşi erau convinşi că Moş Crăciun le va ocoli căsuţa din cauză că nu au împodobit-o cu ghirlande şi instalaţii luminoase, copiii au învăţat la grădiniţă şi la şcoală foarte multe colinde şi poezii.

MULŢUMIRI

Mariana Bobeanu, mama celor opt copii, ne-a precizat că a fost contactată telefonic de o altă familie din Germania care a promis că va expedia un alt pachet până la Crăciun. „Sărbătorile astea sunt cele mai frumoase din viaţa noastră. Nu ne-am aşteptat să primim atâtea. Acum avem alimente ce să le punem pe masă copiilor şi îi putem trimite la şcoală îmbrăcaţi la fel de bine precum colegii lor. În plus, au foarte multe jucării şi îşi găsesc permanent ocupaţie. Dacă până acum nu credeau că există Moş Crăciun, acum spun că pe la ei au trecut mai mulţi Moşi”, a declarat Mariana Bodeanu.

Vizualizări: 193

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: