Textul de mai jos pleacă de la două declaraţii. Prima: “I-am spus lui Honorius să-şi ia cravată violet. El – nimic: Batman, Batman!” (Silviu Prigoană). A doua: „Batman e mai cinstit decât flacăra violet!” (Honorius Prigoană).

E ora 15. Batman se trezeşte mahmur, cu masca pătată de vomă. Iar a stat în Bamboo până la 6 dimineaţa. Se scarpină leneş sub manta, în dreptul fesei drepte, apoi se ridică din pat ţinându-se de cap. Se uită cu teamă la telefonul închis de pe masă. Oare ce făcuseră răufăcătorii cât el se pulise în club-! Dar, mai ales, oare câte gagici din seara precedentă în sunaseră şi-i lăsaseră mesaje agramate în care i s-e ofereau pe tavă- Se hotărăşte totuşi să nu-şi deschidă Ver%u-ul acum şi se îndreaptă precaut spre bucătărie. Când să ajungă în cadrul uşii, se dă peste cap şi rămâne pitit pe burtă lângă peretele opus. Niciodată nu-şi permite să nu fie atent. În bucătărie se află duşmanul. Târâş, scoţând mormăituri şi icnete provocate de durerea de ficat, Batman se îndreaptă spre aragaz ca o felină grasă şi cu coşuri pe faţă. În dreptul aragazului electric, fără să se ridice în picioare, îşi înalţă doar mâna dreapta până la butoane şi dă drumul ochiului mare. Apoi se ridică el însuşi prevăzător, cu spatele lipit de cuptor. Imediat ce vede aragazul, însă, Batman face o roată perfectă şi se prăvăleşte după masa din bucătărie, dărâmând toate farfuriile şi sticlele goale de pe ea. Aproape instantaneu, se ridică în genunchi, scoate de la cingătoare un pistol mare cu apă şi trage cu furie asupra flăcării violet ivite pe aragaz, urlând: „Mori, necinstito!”. Când în sfârşit stinge aragazul, Batman pune capul pe masă şi răsuflă uşurat. E trist, însă. Nici în dimineaţa asta n-o să bea cafea. Flacăra violet este deocamdată prea perfidă pentru el. 

(va urma)