Ce așteptări au energeticienii de la noul șef al CE Oltenia

Sindicaliștii din energie deja și-au făcut planul de solicitări pentru noul șef al CE Oltenia. Aceștia îi cer să acorde clase de salarizare salariaților care "au fost omiși" pe vremea lui Laurențiu Ciurel, să le pună la dispoziție echipamente, dar și să mărească salariile unora dintre energeticieni. "Așteptăm de la noul director general să facă pasul doi. Ciobotărică cu Directoratul a făcut o analiză la protestele noastre și a reieșit că Ciurel și cu hoții de la SMEO au dat la o mie și ceva de salariați promovări salariale pe criterii imorale, în dezavantajul altor 1000 care ar trebui să fi fost în locul lor. Asta aștept eu de la noul director. Ca vicepreședinte la Termocentrale Rovinari îi cer să facă o analiză la nivelul termocentralelor pentru că nu e normal ca noi să ținem compania în spate, să fim pe primul loc la productivitate, iar la salariul mediu pe termocentrale să fim undeva în spate. Noi, la termo Rovinari, nu am luat în 2015 salopete, la ordinul lui Ciurel. Pentru că e energetician, îi cerem ca pe anul acesta să redistribuie salopetele prima dată cu termo Rovinari", a declarat Manu Tomescu, vicepreședinte al sindicatului Energia Rovinari.

Vizualizări: 2,295

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: