CE Oltenia intră în etapa finală a procesului de evaluare a Planului de restructurare

Complexul Energetic Oltenia  intră în etapa finală a procesului de evaluare a Planului de restructurare şi decarbonare - notificarea Comisiei Europene, au anunţat, marţi, reprezentanţii companiei. Proiectul a fost transmis oficialilor de la Bruxelles la finalul lunii august.

În cele peste două luni scurse de la transmiterea planului, reprezentanţii companiei au dialogat cu oficialii Comisiei Europene pentru a clarifica unele prevederi ale documentului, cum ar fi cele legate de veniturile companiei sau cele referitoare la contractele de finanţare bancară.

„Am arătat partenerilor de dialog de la Bruxelles că sursa noastră principală de venituri este vânzarea de energie electrică şi am oferit explicaţii despre strategia de vânzare. Comisia a mai vrut să ştie de ce contractele CEO sunt anuale şi nu multianuale şi le-am explicat că acest lucru nu a fost posibil din cauza legislaţiei din România. Această legislaţie specifică domeniului este în curs de modificare şi se va încheia la începutul anului viitor. Sigur, acestea sunt întrebări fireşti, mai ales că este un plan complex care se întinde pe cinci ani şi care presupune un efort financiar de 3,5 miliarde de euro. Dialogul cu Comisia Europeană va continua şi în perioada de notificare, iar eu şi echipa mea suntem pregătiţi să răspundem şi să clarificăm orice întrebare venită de la Bruxelles”, spune Daniel Burlan, preşedintele directoratului CE Oltenia.

Planul de restructurare şi decarbonare a CE Oltenia a fost structurat pe o perioadă de cinci ani, perioadă în care compania trebuie să devină viabilă prin eficientizarea operaţiunilor şi trecerea la resurse regenerabile şi mai puţin poluante, şi presupune investiţii estimate la 3,5 miliarde euro. 

Importanţa companiei este confirmată în Strategia Energetică a României pentru 2020-2030, cu perspectiva anului 2050, document aflat în proces de avizare la Guvern şi care evidenţiază necesitatea implementării Planului de dezvoltare şi decarbonare a CE Oltenia.

Vizualizări: 2,525

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: