CE Oltenia nu reușește să ia banii de la un fost director

Complexul Energetic Oltenia se judecă de aproape doi ani cu un fost membru al Directoratului companiei. Dosarul s-a plimbat de la o instanță la alta, ajungând din nou pe rolul Tribunalului Gorj.

Ion Petroniu, fostul director al Direcției Strategie Dezvoltare, a fost dat în judecată în noiembrie 2018. Cererea CE Oltenia a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția a II-a civilă.

Compania a cerut ca Petroniu să achite suma de 7.981 de lei, reprezentând remunerații acordate necuvenit. Totul în baza unui raport de control emis de ANAF – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

 „(....) s-a reținut că Ion Petroniu a încasat remunerații lunare mai mari decât limitele stabilite prin contractul de mandat nr. 21071/28.09.2012, în sensul că acestea nu au fost diminuate proporțional cu gradul de neîndeplinire a obiectivelor și criteriilor de performanță”, se arată în cerere.

Magistrații Tribunalului Gorj au admis în parte acțiunea CE Oltenia și au dispus obligarea fostului director la plata sumei de 7981,87 lei,  fiind respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune interese și dobânzi penalizatoare.

Sentința nu a fost pe placul niciuneia dintre părți, așa că a fost atacată cu apel. În iulie 2019, Curtea de Apel Craiova a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pe considerentul că Petroniu nu a avut cunoștință de desfășurarea litigiului.

Cauza a fost reînregistrată la data de 19 septembrie 2019, pe rolul Tribunalului Gorj–Secția  a II-a civilă.

Două luni mai târziu, instanța a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu - Secția civilă.

Interesant este că abia pe 30 iunie 2020, Judecătoria Târgu Jiu a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de CE Oltenia în favoarea Tribunalului Gorj - Secția a II-a civilă.

Magistrații au constatat ivit conflictul negativ de competență, au suspendat din oficiu judecata cauzei și au înaintat dosarul Curții de Apel Craiova, în vederea soluționării conflictului de competență.

Zilele trecute, Curtea de Apel Craiova a stabilit că Tribunalul Gorj trebuie să judece acest litigiu. Hotărârea din 2 septembrie este definitivă.

Până la luarea unei decizii finale în acest „complicat” dosar va mai trece însă mult timp.

Vizualizări: 3,208

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: