CE Oltenia, parte civilă în procesul lui Antonie

Complexul Energetic Oltenia ia în calcul să se constituie parte civilă în procesul directorul Daniel Antonie, care ar fi păgubit compania cu peste 400 de mii de lei. Decizia va fi luată în ședința acționarilor din 20 februarie. Antonie a avut termen de judecată pe 18 ianuarie.
Daniel Antonie, membru în Directoratul CE Oltenia, a fost trimis în judecată, fiind sub control judiciar, în iulie 2016. El este acuzat că a păgubit compania cu peste 400 de mii de lei. Alături de el au mai fost trimiși în judecată directorul economic din CEO Vasile Ghimiș, administratorii Daniel Sever Giurcău și Florin Temelie, precum și firma TFR Teminvest SRL.
Potrivit rechizitoriului DNA, Antonie și Ghimiș au încălcat legea în perioada octombrie 2013-martie 2014, dispunând achiziționarea de la două firme, Readingstar 2012 SRL și SC TFR Teminvest SRL, la prețuri supraevaluate, a unui număr de 272 furtunuri pentru stingerea incendiilor și 170 truse sanitare de prim ajutor. Prețurile, a constatat DNA, erau de 6-7 ori mai mari decât prețurile practicate de aceștia. În judecată a fost trimisă doar Teminvest, firmă controlată de inculpații Giurcău și Temelie. Firma Readingstar 2012 SRL a fost înfiinţată în decembrie 2012, iar în 2013 a obţinut un contract bănos cu CE Oltenia pentru livrarea de truse medicale, completându-şi activitatea cu câteva contracte de curăţenie la şcoli din Gorj. Profitul înregistrat de firma soţiei lui Mădălin Giurcău, șeful de la Protecția Consumatorului Gorj, a fost în 2014 de peste 450.000 de lei, reprezentând trei sferturi din cifra de afaceri. La începutul anului 2015 firma a fost băgată în faliment, pronunţat rapid de judecători, deşi firma a dat o ţeapă de 150.000 de lei bugetului de stat.
În dosarul lui Antonie, prejudiciul a fost estimat la 415.240,66 lei. CEO SA a comunicat că se va constitui parte civilă în procesul penal cu această sumă, dar abia pe 20 februarie va aproba decizia în Adunarea Generală a Acționarilor.
PROCES
Procesul a început la Tribunalul Gorj pe 14 decembrie. Termen în proces a fost și miercuri, 18 ianuarie, următoarea ședință de judecată fiind pe 8 februarie.

Vizualizări: 2,174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: