Ce spun copiii din Scoarţa, nevoiţi să facă ora de sport pe stradă

Maşinile reprezintă noile „jaloane” pe care trebuie să le ocolească foarte atent elevii dintr-un sat gorjean, după ce au ajuns să facă orele de sport direct în stradă. Școala din Budieni, comuna Scoarța, nu are nici măcar un teren de sport, de o sală de sport neputând fi vorba așa cum se întâmplă în alte localități din mediul rural.

În asemenea condiţii, profesorul de sport a decis să îi scoată pe copii în stradă şi să îi pună să alerge pe acolo, culmea fiind că a reuşit să obţină şi performanţe cu una dintre fete, care a intrat în atenţia antrenorului Ion Bură. Andreea Chivoiu s-a întors acasă cu medalii de aur nu doar de la competiţii organizate la Târgu Jiu, ci şi de la București, fiind mândria şcolii.
„Am luat locul I la Bucureşti la 800 de metri, la Târgu Jiu am luat sâmbătă două medalii la un concurs de cros și mai am și alte medalii. Mi-ar plăcea să avem şi noi nişte condiţii aici, să nu alergăm printre mașini. Am vrea să alergăm și să jucăm handbal, de exemplu, dacă am avea o sală de sport, dar, aşa, pe stradă, trebuie să fim atenți când vin mașinile și nu cred că e normală o asemenea situaţie”, a spus eleva.
Ea și colegii săi îl au ca profesor pe Constantin Păuna, care recunoaște că a fost nevoit să renunțe la sporturile de echipă pentru că nu are unde să facă antrenamentele cu copiii. În curtea școlii cresc niște pomi, iar terenul este o mlaștină atunci când plouă puternic, așa cum se întâmplă zilele acestea.
„Ca să evităm accidentele am folosit un elev, pe cel care este de serviciu pe școală. El merge în intersecția din apropiere și e ca post de control. Când vine o mașină mă anunță, eu sunt atent în partea cealaltă a drumului și fluier întotdeauna ca să putem trece copiii pe marginea drumului și să nu avem accidente”, a menționat profesorul de sport.
Șoferii care trec prin zonă spun că trebuie să fie atenți la prezența copiilor pe carosabil, noul primar al comunei, Ion Stamatoiu, spunând că lucrurile s-ar putea schimba în timpul mandatului său. El a declarat ieri că e în discuții destul de avansate cu Compania Națională de Investiții pentru a pune la dispoziție un teren pe care să fie ridicată o sală de sport cu fonduri de la buget. „Avem aici o veche școală, o clădire care stă să pice și cu care nu mai putem face nimic. Pe aceasta vrem să o demolăm și apoi să predăm terenul liber de orice sarcini. Am avut discuții cu cei de la CNI încă de când eram viceprimar și vă asigur că vom face acolo o sală de sport modernă, la standarde europene, pentru că și copii din acest sat merită o asemenea investiție. În fond, e o investiție în sănătatea lor”, a menționat noul primar, la școală respectivă cursurile fiind frecventate de 140 de elevi.

Vizualizări: 533

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: