CE Turceni explică posibilităţile de finanţare ale grupului 3

Complexul Energetic Turceni continuă discuţiile cu BERD pentru asigurarea finanţării pentru modernizarea grupului 3. Lucrările la grupurile 4 şi 5 sunt în toi, iar ajutorul de stat de 36 de milioane de euro obţinut de companie dă drumul şi la licitaţia pentru modernizarea grupului 6. Conducerea are acum pe lista de priorităţi modernizarea grupului 3.

Ionel Manţog, directorul economic al CE Turceni, a declarat că reprezentanţii Băncii Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) analizează acum posibilitatea companiei de a se putea plăti creditul pe care îl are deja şi capacitatea de a respecta termenii contractului. După această analiză, BERD va spune dacă şi cu cât finanţează grupul 3.  

„Continuăm discuţiile cu BERD-ul. Nu o să trecem la altceva până când nu o să clarificăm cu BERD-ul. Deocamdată discuţiile cu BERD-ul sunt în următoarea fază: pe contractul de finanţare de la blocul 6 noi trebuia să îndeplinim nişte condiţii. Suntem în situaţia în care încheiem contractele de asigurare, de hedging, de una, de alta de alta ca să îi demonstrăm BERD-ului că, iată, condiţiile din contractul pentru grupul 6 sunt îndeplinite. După ce demonstrăm acest lucru începem să facem analiza eficienţei posibilităţii de a finanţa şi grupul următor şi cu cât“, a spus Ionel Manţog. Acesta a precizat că ar fi foarte bine dacă BERD ar fi de acord cu o nouă finanţare.

„Ca să fiu sincer, dacă BERD-ul optează pentru finanţare, o să mergem cu BERD-ul. Dacă BERD-ul o să condiţioneze lucrurile într-un fel sau altul sau dă dovadă că nu vrea să finanţeze cu certitudine vom căuta soluţii în afara finanţării BERD“, a mai spus Manţog.

Opţiunile grupului 3

Manţog a menţionat că la grupul 3 sunt mai multe opţiuni de finanţare. „La grupul 3 avem trei opţiuni. Putem să facem o investiţie de vreo 50 de milioane de euro, putem să facem o investiţie de până în 150 de milioane sau putem face o investiţie extinsă, cum facem la blocul 6. În funcţie de decizia pe care o luăm cu privire la tipul de lucrări şi volumul de surse şi pe de altă parte la ceea ce vom găsi în piaţă încercăm să punem cap la cap cele două informaţii şi vom lua o decizie”, a spus acesta.

„Dacă facem de 50 de milioane avem nişte posibilităţi de finanţare. La 50 de milioane ne mişcăm mai liber. Dacă ne ducem spre 150 de milioane deja marja de manevră este mai mică. La 230 de milioane este destul de complicat“, adăugat directorul economic.

„La grupul 3 avem trei opţiuni. Putem să facem o investiţie de vreo 50 de milioane de euro, putem să facem o investiţie de până în 150 de milioane sau putem face o investiţie extinsă, cum facem la blocul 6“

Ionel Manţog, directorul economic al CE Turceni

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: