CE Turceni nu are director general, angajaţii vor creșteri salariale

Sindicaliștii de la Complexul Energetic Turceni profită de apele tulburi din unitate pentru a solicita ceva bani în plus la salariu. Este cazul celor două sindicate din cadrul complexului care recent au făcut solicitări către companie cum că vor o creștere salarială de 13% respectiv 15%. Asta în ciuda faptului că sindicatele nu știu încă cu cine vor negocia, dat fiind faptul că la ora actuală unitatea este între doi directori generali. Directorul de resurse umane din cadrul companiei, Corneliu Gârjoabă, spune că așteaptă rezolvarea situației de la nivel ministerial și abia apoi vor sta de vorbă.

O primă creștere de salarii cu 15% a fost formulată de Sindicatul ”Energia” Turceni. Liderul energeticienilor de la Turceni, Eugen Iovan, spune că mărirea cu 15% este binemeritată de către salariați pentru că au depășit toate recordurile la vânzarea de energie anul trecut. Cu toate astea, speranțele că vor și obține ceva sunt aproape nule. ”Eu am cerut în februarie o creștere cu 15% a salariilor pentru că am muncit la foc continuu. Am depășit toate recordurile și la producția de cărbune și la vânzarea de energie. Speranțele nu sunt foarte mari pentru că ni s-a spus că nu pot să dea procentul acesta decât dacă fac disponibilizări”, a declarat Eugen Iovan, liderul Energia Turceni.

Marciuc vrea 13% creștere

Adrian Marciuc, liderul Sindicatului Jilț, vrea și el o creștere salarială cu 13% pentru minerii lui. A trimis solicitarea luna aceasta. ”Am cerut o creștere salarială bazându-ne pe faptul că în 2011, CE Turceni a înregistrat profit ca urmare a secetei accentuate. Era firesc să pună ceva la salarii în condițiile în care și oamenii au înțeles că trebuie să muncească mai mult”, a declarat Adrian Marciuc, liderul Sindicatului de la Jilț.

Gârjoabă vrea să se așeze lucrurile întâi

Directorul de Resurse Umane din cadrul CE Turceni, Corneliu Gârjoabă, nu vede cu ochi buni aceste solicitări. Nu neagă că au fost depășite toate recordurile, dar recunoaște că situația actuală din complex nu permite creșteri salariale. ”Ne-au trimis adresele respective prin care solicită creșteri salariale cu 15% și 13%. Rămâne de văzut însă dacă vor obține ceva, e adevărat că s-au depășit toate recordurile și că am vândut energie cât pentru doi ani anul trecut, dar trebuie să vedem întâi cum se vor așeza lucrurile ca să aibă cu cine negocia”, a declarat Corneliu Gârjoabă.

Acesta spune că până la fi aprobate aceste creșteri salariale, administrația și sindicatele trebuie să se așeze la masa negocierilor pentru câteva articole din contractul de muncă care nu bat cu codul muncii. ”Dat fiind că acțiune din instanță a fost retrasă, am convenit să renegociem articolele care nu sunt conforme cu codul muncii. Sunt vreo 20 de articole care trebuie renegociate, mai mult de jumătate din ele mai mult de formă nu de fond”, a adăugat Gârjoabă. 

ROCADĂ

Una peste alta, situația de la vârful companiei bulversează oarecum salariații deși sindicatele spun că ar conta prea puțin cine va fi noul director general. Iovan a declarat ieri că această rocadă între Motocu și Graure nu ar aduce schimbări importante în structura CE Turceni dat fiind că amândoi provin din domeniul energetic. ”Nu e treaba sindicatelor cine va fi noul director general. Că va rămâne domnul Graure sau că va fi domnul Motocu, ambii sunt din energie”, a declarat Eugen Iovan.

ABSENȚĂ

Cert este că Octavian Graure a absentat ieri de la locul de muncă, toate documentele fiind semnate de Marian Motocu. Surse neoficiale din cadrul complexului spun că numirea lui Motocu este doar o chestiune de timp asta și pentru că ministrul Economiei, Lucian Bode, ajunge abia astăzi în țară.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: