CE Turceni plăteşte cinci miliarde de pe urma lui Ruşeţ

Nedreptatea comisă de Ion Ruşeţ pe vremea când era lider de sindicat a fost în sfârşit corectată. Angajaţii care au acţionat Complexul Energetic (CE) Turceni în instanţă pentru recuperarea salariilor promise au avut câştig de cauză. Astfel, compania energetică este obligată să le plătească toate cele 17 salarii compensatorii foştilor angajaţi. Este vorba despre 21 de angajaţi care au fost păcăliţi de Ion Ruşeţ, sindicalist pe atunci, care a căzut la pace cu administraţia şi a semnat un protocol prin care le-a dat acestora doar opt salarii. Cert este că situaţia nu pică bine companiei, care trebuie să plătească acum cinci miliarde angajaţilor.

Pe vremea aceea, compania era condusă de Eugen Tunaru. A fost un val de disponibilizări. Oamenilor li s-a promis un număr de 17 salarii, drept plăţi compensatorii. Salariaţii apăraţi de actualul senator Ion Ruşeţ au rămas cu buza umflată, după ce preşedintele PDL Gorj a semnat pe la spatele lor un protocol prin care permitea administraţiei să le dea angajaţilor doar opt salarii. Hârtia a mai fost semnată şi de Octavian Graure, actualul director al complexului.

Numărul celor care dau în judecată creşte

Oricum, protocolul încheiat la nivelul Complexului Energetic Turceni, pe care apare şi semnătura preşedintelui interimar al PDL Gorj, Ion Ruşeţ, nu a avut nicio valoare în faţa instanţei. Prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, cei 21 de angajaţi care şi-au cerut in instanţă plăţile compensatorii însumând 17 salarii au avut câştig de cauză. CE Turceni trebuie să plătească acum oamenilor cinci miliarde de lei. Cel care i-a apărat pe foştii salariaţi de la Turceni este avocatul Gheorghe Pecingină. „Hotărârea este definitivă, iar în acest fel nu există nicio cale de întoarcere. Astfel că oamenii îşi vor recupera banii cuveniţi din plăţile compensatorii”, susţine avocatul.

În cazul în care nu le va da banii oamenilor, societatea riscă să se aleagă cu conturile blocate.

Odată ce precedentul a fost creat, tot mai mulţi foşti angajaţi disponibilizaţi în anul 2009 de la CE Turceni, fac apel la instanţă pentru a-şi lua drepturile cuvenite. „Numărul celor care au câştigat până acum este de 21 de persoane, însă tot mai mulţi au venit pentru a acţiona în instanţă complexul. Oamenii vor să-şi recupereze banii care li se cuvin. Acel protocol nu a avut nicio valoare în faţa instanţei”, susţine Gheorghe Pecingină.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: