CEO, fără investiţii de mediu. România cere Comisie Europene amânare!

România va solicita amânarea cu doi ani a finalizării investiţiilor de mediu la termocentrale, a anunţat ministrul delegat al Energiei, Constantin Niţă. El a dat drept exemplu termocentrale de la Turceni şi Mintia, unde nu au fost făcute retehnologizări. Dar, într-un punct de vedere oferit de Ministerul Mediului ziarului Pandurul, se arată că probleme sunt şi la grupurile de la Rovinari. 

Ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă, a declarat că România va solicita Comisiei Europene amânarea cu doi ani a termenului pana la care termocentralele au obligaţia de a finaliza investiţiile de mediu în vederea emisiilor poluante. Motivul este lipsa fondurilor necesare. "Va trebui să cerem amânarea cu doi ani a perioadei pentru reducerea emisiilor de CO2 la termocentrale. Ne trebuie foarte mulţi bani şi, din acest motiv, nu ne-am atins ţinta de a finaliza toate aceste retehnologizări", a spus Niţă. Acesta a precizat că centrala de la Mintia trebuie retehnologizată total. La fel si cele de la Craiova si Turceni. La acestea se adaugă centralele care asigură căldură şi apa caldă în sistem de cogenerare aflate în administrarea primăriilor.

Probleme la Turceni şi Rovinari

Potrivit Ministerului Mediului, termenul pentru conformarea cu condiţiile impuse de Directiva privind limitarea emisiilor în atmosferă de anumiţi poluanţi generaţi de instalaţii de ardere de mare capacitate au cam expirat. Mai exact, instalaţiile pentru pulberi şi dioxid de sulf de la grupul 2 de la Turceni ar fi trebuit realizate din 2010. Probleme cu sulful sunt şi la grupul 3, iar în 2017 trebuie să limităm emisiile de oxizi de azot. La Rovinari, anul acesta se termină timpul pentru instalaţiile de la grupul 1, iar la grupul 2, timpul a expirat în 2011.

Pentru că nu au respectat termenii Tratatului de Aderare (TA), România riscă intrarea în procedura de infrigement. „În ceea ce priveşte răspunsul care va fi formulat de România şi care va fi transmis Comisiei Europene, acesta nu este încă finalizat, totuşi, cu privire la SC Complexul Energetic Rovinari, putem preciza faptul că operatorul cunoaşte obligaţiile care îi revin potrivit prevederilor din TA şi că doreşte să finalizeze măsurile care să conducă la conformarea funcţionării instalaţiilor, în cel mai scurt timp“, se arată în răspunsul Ministerului Mediului. Cel mai probabil, România a cerut chiar acest lucru.

Până atunci, la termocentrale din Gorj se fac tot felul de inginerii: se mută o instalaţie de la un grup la altul pentru a mai mări astfel durata de viaţă.

Vizualizări: 165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: