Cer bani de la Guvern pentru localitățile lovite de inundații. Cât este suma!

Bani pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor care au afectat judeţul Gorj în perioada 4-8 mai 2017. Asta a cerut Instituţia Prefectului, la Guvern, prin intermediul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Suma totală solicitată de autorităţile judeţene pentru a repara ce au distrus ploile de la începutul lunii mai se ridică la 5.327.000 lei, cei mai mulţi bani fiind solicitaţi pentru repararea drumului judeţean de la Prigoria şi pentru repararea unui pod, investiţii ce aparţin Consiliului Judeţean Gorj.

Potrivit reprezentanţilor Instituţiei Prefectului, au mai fost solicitaţi bani pentru oraşul Novaci şi comunele Albeni, Bălăneşti, Bengeşti-Ciocadia, Bumbeşti-Piţic, Bustuchin, Muşeteşti şi Prigoria. „S-au aprobat sumele propuse pentru a fi incluse în proiectul de Hotărâre de Guvern în vederea finanțării din fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului în scopul înlăturării efectelor calamităților naturale și sprijinirii persoanelor fizice afectate de aceste inundații”, au declarat reprezentanţii Instituţiei Prefectului Gorj.

Reamintim faptul că ploile de la începutul lunii mai au afectat drumul judeţean de la Prigoria, în prezent circulaţia fiind asigurată doar pe un singur sens de mers. De asemenea, la Bengeşti-Ciocadia, viitura a pătruns în mai multe gospodării şi a rupt mai multe podeţe. 

Galerie foto


Vizualizări: 1,266

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: