Cer ministrului Energiei să intervină în scandalul cu Fondul Proprietatea

Autorităţile judeţului cer ministrului Energiei „să efectueze o analiză” pentru a vedea dacă sunt necesare cele 2.000 de disponibilizări impuse Complexului Energetic Oltenia de către Fondul Proprietatea. Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, susţine că şi pe vremea sa, când era director de Resurse Umane la CE Oltenia, cei de la Fondul Proprietatea veneau cu solicitări aberante. Acesta îi cere ministrului Energiei să mandateze AGA de la CEO pentru a se stabili, prin vot, planul de restructurare. „Nu e o noutate. Şi în perioada în care eu am lucrat la CEO, de fiecare dată veneau cu o situaţie numerică înfiorătoare a persoanelor disponibilizate. Mă bazez pe conducerea Ministerului Energiei să ia deciziile sau să dea mandat Adunării Generale a Acţionarilor, pentru că ei sunt cei care decid, astfel încât să ţină cont de realitatea din Complexul Energetic Oltenia. Ei sunt cei care votează, iar Ministerul Energiei, prin reprezentanţii desemnaţi în Adunarea Generală a Acţionarilor, este cel care va trebui să ia decizia”, a declarat Cosmin Popescu.

Şi Gheorghe Daviţoiu, fostul director al CE Rovinari, consilier PMP, crede că Fondul Proprietatea a cerut disponibilizări fără o analiză a planului de restructurare şi fără să cunoască realitatea din compania minieră.

Vizualizări: 224

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: