Minerii, consultați pe Facebook cu privire la oferta CEO. Ce au spus!

O ședință extrem de importantă are loc luni, 13 martie, în care se decide dacă va fi prelungit actualul Contract Colectiv de Muncă și dacă este acceptată oferta financiară a administrației CEO. Liderii de sindicat de la Federația Națională Mine Energie (FNME) au iniţiat o consultare publică pe Facebook. Răspunsul oamenilor a fost categoric: NU ofertei administrației. Celelalte trei federații, Univers, Petrom și Energetica, ar fi dispuse să accepte ceea ce a propus Sorinel Boza, directorul CE Oltenia.

La ultima ședință, managerul Boza a propus prelungirea actualului CCM până în martie 2018, dar și o serie de facilități: trei prime de 950 de lei, tichete de masă în valoare de 15 lei începând cu 1 aprilie, cota de cărbune de 500 de lei, ziua de naștere, zi liberă plătită, sâmbete și duminici plătite în mod egal. Federațiile Univers, Petrom și Energetica s-au declarat de acord, însă cei de la FNME au solicitat în plus și un voucher de vacanță și un fond de avansare.

Vor reducerea discrepanțelor salariale

Răspunsurile oamenilor au venit în cascadă. Ei cer liderilor FNME să nu semneze un protocol cu administrația. Oamenii sunt supărați deoarece nu se rezolvă problema discrepanțelor între salariile pe aceleași meserii. „Nu poți sa lucrezi in aceeași companie, și pe aceiași meserie sa fie discrepanțe și discriminări salariale de ordinul a 5-600 de lei pe lună“, este doar un punct de vedere exprimat pe Facebook. Și de acest tip sunt multe. Salariații sunt supărați și pentru că nu s-au luat măsuri după ce s-a descoperit că au fost acordate ilegal clase de salarizare.

Aceste negocieri vin după trei ani în care angajații, ca și CE Oltenia, au ieșit pe pierdere, deși au muncit mai mult. Pierderea unor beneficii a fost cauzată și de blaturile dintre unii lideri și administrație. „Nu este tot ce ne dorim pentru salariati de la acest proces de negociere, insa fata de ani precedenți avem totuși o creștere reala si substanțiala a veniturilor.Nu este tot ce ne dorim pentru salariați, însă față de anii precedenți avem totuși o creștere reală și substanțială a veniturilor“, au scris pe Facebook liderii de la Jilț, admițând că în trecut au fost pierderi. „Trebuie să recunoaștem și să înțelegem că oricât de mari ne-ar fi așteptările, nu o să putem să obținem dintr-o dată tot ce am pierdut sub mandatul domnului Ciurel, ani la rând“, este punctul de vedere al liderului Manu Tomescu.

Cert este că această consultare pe Facebook a arătat că oamenii nu sunt de acord cu acceptarea ofertei administrației. „În urma consultării salariaților Complexului Energetic Oltenia, in sălile de apel și pe rețelele de socializare, a reieșit faptul că majoritatea salariaților societății doresc o creștere salarială, în clase de salarizare pentru colegii lor cu clase mici și foarte mici.  În acest context, va solicităm găsirea unor soluții pentru a putea acorda acestor salariați discriminați, un minim de creștere salarială în clase de salarizare începând cu data de 01.04.2017“, susțin liderii Sindicatului de la Cariera Roșia.

REACȚIE

O reacție a avut și liderul din Motru, Nicu Bunoaica. El crede că minerii și energeticienii au pierdut și ce obținuseră deoarece Fondul Proprietatea cere 2.000 de concedieri și anularea beneficiilor date de directorul Sorinel Boza. „Vinovații sunt cei de la FNME care nu au vrut sa semneze, cerând o consultare a membrilor“, spune Bunoaica. Este sigur că Fondul cere 2.000 de concedieri, însă nu se știe dacă intervine și în negocierea CCM sau este doar o metodă a administrației de a grăbi semnarea unui protocol.

Vizualizări: 3,051

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: