Cererea lui Marciuc pentru conducerea CE Oltenia. „Un viitor sumbru“

Federația Univers, care reprezintă aproape jumătate din salariații Complexului Energetic Oltenia, a solicitat administrației să prezinte în comisia mixtă din 13 iunie situația financiară la zi a companiei și soluții de redresare.

Solicitarea vine ca urmare a informațiilor contradictorii prezentate în presă. Vicepreședintele Adrian Marciuc consideră pierderea de 1,13 miliarde de anul trecut ca fiind „un rezultat catastrofal“. Potrivit adresei trimise de marți de Federația Univers, rezultatul este cauzat pe de o parte de creșterea prețului la certificatele de carbon și diferenței de curs valutar a sumelor împrumutate pentru investiții, iar pe de altă parte sunt cauze mai puțin obiective, cum ar fi contracte de vânzare de energie negociate superficial, achiziționarea târzie a certificatelor de carbon, când prețul era deja foarte mare.

„Având în vedere că nu a existat un punct de vedere oficial referitor la acuzele care prevăd un viitor sumbru al companiei, vă solicităm să dați dovadă de responsabilitate și să tratați cu maximă seriozitate cele solicitate. Fără a încerca să abuzăm de situația actuală, vă transmitem că toate aceste date aruncate în media prezintă o imagine denaturată a companiei, care creează o stare de neliniște și nesiguranță în rândul salariaților, fiind supuși unui stres continuu care se reflectă în activitatea zilnică“, mai scrie în adresa semnată de Adrian Marciuc.

Sorin Boza, președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, a transmis și luni mesaje liniștitoare la un post de televiziune, spunând că rezultatul financiar la trei luni este pozitiv. Surse din companie susțin însă că, dacă luăm în calcul certificatele de carbon care ar fi trebuit achiziționate pentru producția de energie din acest an, compania acumulează pierderi de circa 100 de milioane de lei pe lună.

Galerie foto


Vizualizări: 3,069

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: