Cetăţenii din Ţicleni „sondaţi” de Petrofac

Compania Petrofac face în această perioadă un sondaj de opinie în rândul cetăţenilor oraşului Ţicleni. Răspunsurile cetăţenilor vor servi la realizarea unor analize statistice ce vor fi comunicate autorităţilor locale după încheierea acestui studiu. Printre altele, cetăţenii sunt întrebaţi şi dacă viaţa lor s-a schimbat şi în ce mod, odată cu preluarea activităţii petroliere din zonă de către Petrofac.

În a doua jumătate a lunii octombrie o echipă de cercetători din centrul universitar Timişoara va realiza un sondaj de opinie privind calitatea vieţii şi traiul în regiunea în care se află şi oraşul Ţicleni. Conform chestionarului distribuit la cetăţeni, cercetarea va folosi la o mai bună cunoaştere a realităţilor existente, a problemelor şi aşteptărilor locale şi va sta la baza unei strategii de dezvoltare locală şi regională realizată împreună cu autorităţile locale şi agenţii economici din zonă. Studiul a fost comandat şi finanţat de către Petrofac, compania care desfăşoară activităţi petroliere la nivelul localităţii. Chestionarul este structurat pe cinci secţiuni: Reprezentări asupra calităţii vieţii; Percepţia impactului economic asupra calităţii vieţii; Standardul economic al gospodăriei; Locuinţa şi utilarea gospodăriei; date socio-demografice.

În prima parte a chestionarului, cetăţenii sunt întrebaţi cât de mulţumiţi sunt de locuinţa lor, sănătatea, serviciul pe care îl au, condiţiile de muncă, banii pe care îi au, de viaţa pe care o duc, de relaţiile dintre oamenii din localitate, de posibilităţile de petrecere a timpului liber, calitatea învăţământului în localitate, viaţa politică, curăţenia şi îngrijirea localităţii, etc. Cei chestionaţi trebuie să răspundă cu o cifră de la 1 la 5 în care 1 înseamnă foarte nemulţumit, iar 5 foarte mulţumit.  

chestionar_Petrofac_1

Oamenii mai sunt întrebaţi şi cum prevăd viaţa lor peste 4-5 ani, care este principala problemă cu care se confruntă comunitatea şi care este gradul de implicare al companiilor petroliere în viaţa comunităţii. Cetăţenii sunt întrebaţi şi ce şanse de dezvoltare va avea localitatea dacă nu ar exista industria petrolieră. Cei de la Petrofac s-au arătat interesaţi şi ce s-a întâmplat cu persoanele care au fost disponibilizate de companiile petroliere în ultimii ani, dacă au reuşit să-şi găsească un loc de muncă, dacă au dezvoltat propria afacere, dacă au găsit de lucru peste hotare, cei sondaţi având posibilitatea să răspundă şi cu alte variante.

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: