Cifre în scădere la nivel național. Sunt raportate toate cazurile?

277 de cazuri noi de îmbolnăvire la nivel național au fost raportate marți de Grupul de Comunicare Strategică, numărul fiind în scădere de la o zi la alta. Apare însă întrebarea dacă au fost raportate toate cazurile, câtă vreme Gorjul figurează marți la prânz cu 39 de cazuri, deși pe plan local Direcția de Sănătate Publică Gorj a raportat 42 de cazuri încă de luni, la orele prânzului.

"Până astăzi, 28 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 11.616 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.404 au fost declarate vindecate și externate", transmite grupul de comunicare.

Actualizare: DSP Gorj a raportat marți 46 cazuri confirmate cu COVID-19 (pe raza județului Gorj), din care: 8 persoane vindecate și externate. 36 persoane internate și 2 persoane decedate.

La nivelul judetului Gorj au fost prelevate 874 de teste, din care 63 sunt în lucru. Printre persoanele testate, în vederea depistării COVID-19, se află și 83 de angajați ai centrelor de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice din județul Gorj, rezultatele primite, până în momentul de față, fiind negative.

Vizualizări: 1,240

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: