Cinci candidați pe cinci locuri la CE Oltenia

Cinci persoane au depus candidatura pentru un post în Directoratul Complexului Energetic Oltenia. Potrivit unor surse, pe listă sunt Daniel Burlan, Daniel Pităroiu, Cosmin Trufelea, Gabriel Giorgi și Gabriel Gârjoabă.

Daniel Burlan a fost președintele Directoratului până în luna ianuarie a acestui an. Și-a dat demisia după tragedia de la Jilț. Acum vrea din nou în Directorat. A fost, de altfel, printre primii care și-au depus dosarul. 

Gabriel Giorgi nu pare mulțumit de postul care i-a fost oferit de partid, la Medserv Min. Vrea și el un post în conducerea CEO. El a mai fost în Consiliul de Supraveghere, unde nu s-a remarcat cu nimic. Doar după ce a fost înlăturat a început să vorbească despre problemele din cariere și termocentrale, însă când a ocupat fotoliul călduț de membru în CS n-a scos vreo vorbă, public, despre neregulile din minerit. Din această săptămână, el a fost pus director la Medserv Min, în locul Ancăi Bordușanu. Aceasta a fost promovată tot de partid în funcția de subprefect al județului. 

După ce a rămas șomer pentru că a pierdut postul de director la Minprest, Gabriel Giorgi a fost ajutat de partid să ocupe funcții bine plătite la două primării PSD: Padeș și Tismana. 

Ultimul care și-a depus candidatura este Gabriel Gârjoabă, fost manager al Minprest.

În prezent, doar patru din cele cinci posturi din Directorat sunt ocupate. 

Vizualizări: 3,036

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: