Cine e în spatele lui Coldea

România este o ţară în care nimic nu mai surprinde. De la arestarea lui Năstase încoace, o ţinem din premieră în premieră. Prim ministru plagiator. Şefă anti-mafie în arest. Fost preşedinte de ţară cu dosare penale. Frate de preşedinte arestat. Şi multe, multe altele. Joi a fost o nouă premieră, prin punerea la dispoziţie a prim-adjunctului SRI, Florian Coldea, după dezvăluirile fugarului Ghiţă.

Chiar dacă nu a oferit dovezi clare, senzaţia este că Sebastian Ghiţă spune bucăţi de adevăr. Ghiţă susţine că a fost de sute de ori în clădirile conspirative ale SRI, la întâlniri cu Coldea, cu Maior, uneori cu Kovesi. Ce căuta un om de afaceri, multimilionar în euro de la 20 de ani, atât de des în birourile SRI? Cel mai probabil afacerile care au ajuns în timp la miliarde de euro produceau şi bani negri pentru SRI. Cel mai probabil Ghiţă era ofiţer acoperit. Probabil, dar nu ştim sigur.

După plecarea lui Băsescu de la Cotroceni şi a lui Maior de la SRI, ceva s-a rupt. Gaşca Băsescu – Udrea pe de o parte şi Ponta – Ghiţă pe de altă parte, cu ramificaţiile de gen Cocoş, Blaga (şi cam toată echipa PDL), Şova, Cosma, cu familia lui Băsescu, cu familia lui Ponta, cu toţii au făcut potecă la DNA. Cei care le clociseră altora dosare, după cum lasă acum să se înţeleagă, au ajuns victima propriului sistem. Aşa o fi?

Sunt două variante. Fie Coldea şi Kovesi au făcut parte dintr-un sistem mafiot, condus însă de Maior, Oprea, Băsescu, Ponta, Udrea, Ghiţă, iar acum îi execută pe foştii lor şefi ca să preia mega-afacerile patronate de aceştia, fie cei doi i-au monitorizat ani în şir, au fost infiltraţi în gaşcă, iar acum dau cu ea de pământ. Ar fi frumos să fie a doua variantă, dar nu o putem exclude nici pe prima. Kovesi tace, Coldea tace, Ghiţă vorbeşte... Este un caz de siguranţă naţională, care ar trebui lămurit rapid, inclusiv pentru opinia publică.

Vizualizări: 1,649

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: