Îmi pare rău de copiii de azi. În primul rând, îi compătimesc pentru că sunt atât de proşti. Sau hai să zicem neinstruiţi, că inculţi e parcă un cuvânt prea dur pentru nişte copii. Sigur, idioţenia odraslelor are de multe ori cauze obiective şi e consecinţa materialului genetic de calitate inferioară (imitaţie genetică chinezească) transmis de părinţii la fel de dotaţi intelectual. Dar cel mai trist este că eu am văzut, mai demult, şi copii ageri şi dornici să înveţe ieşiţi din părinţi care nu ştiau pe unde se deschide o carte. Acum, însă, avem internetul. Care, orice s-ar spune, prosteşte. Dacă m-a prostit el pe mine, om mare şi cu pretenţii de băiat deştept, care mai deschid o carte când stau pe budă, vă daţi seama ce poate face o asemenea invenţie din mintea unui puşti de 8-9 ani? Vă spun eu! Rahat, aşa o face. Povestea aia cu internetul educativ e vrăjeală. E ca şi când i-ai pune unui adolescent în faţă o femeie mişto dezbrăcată şi dornică, o sticlă de bere bună, o maşină puternică şi o carte, apoi l-ai pune să aleagă trei din patru obiecte. Sigur că internetul poate fi şi educativ, dar e prea distractiv ca un om cu voinţă medie să îl folosească în scopuri nobile.

Un alt motiv pentru care mi-e milă de copiii secolului XXI este că sunt foarte graşi. Internetul are o vină şi aici, din moment ce nu mai vezi copii bătând mingea sau şotronul pe maidanele care oricum nu mai există, că a trebuit să se construiască vreo opt business park-uri fix pe terenurile de joacă. În privinţa colesterolului, însă, internetul merge mână-n mână cu fast food-ul.

De fapt, despre asta voiam să vă vorbesc. Am impresia că Moş Crăciun a trăit prea puţin. Am făcut prea repede saltul de la Moş Gerilă la clovnul de la McDonalds (acum mult mai celebru ca moşul anacronic care nu se bărbiereşte şi aduce cadouri previzibile). Moş Crăciun a rezistat vreo 20 de ani şi acum e scos la pensie nu de guvernul Boc, ci de propriii lui clienţi. Dacă stau să-mi amintesc, nu pot spune c-am fost distrus atunci când am aflat că Moş Crăciun nu există. Dar cu siguranţă nu mi-a picat bine şi am avut un nod în gât când să mănânc sarmaua. Şi mă-ntreb: oare azi mai există copii sub 7 ani care să creadă în Moş Crăciun? Mă îndoiesc. În schimb, cred că-s suficient de tembeli încât să fie convinşi că Donald e cât se poate de real şi arată atât de suplu şi de vesel pentru că mănâncă zi de zi la McDonald's.