Cine preia funcția de primar interimar la Vladimir

Primarul liberal, Ion Ianăși, a primit marţi condamnare definitivă pentru abuz în serviciu. În acest context, prefectul județului Gorj, Cristina Cilibiu, urmează să emită, în perioada următoare, ordinul de încetare a mandatului lui Ianăși.

 

Primăria va fi condusă de viceprimarul Marius Vijulan. Acesta va prelua funcţia de primar interimar al comunei.

Marius Vijulan a mărturisit, într-un interviu la Radio Infinit, că, pentru moment, primăria nu este funcţională, dar vor urma mici schimbări în organigramă şi în modul de comunicare cu cetăţenii: „Aşteptăm prima dată ordinul doamnei prefect de încetare a mandatului domnului primar Ianăşi, după care voi continua activitatea în funcţia de primar interimar al comunei Vladimir. Din păcate, primăria nu este funcţională, în momentul de faţă. Vom fi nevoiţi să facem mici schimbări în organigrama primăriei, dar tot cu aceeaşi oameni vom lucra în continuare, mult mai mult în sprijinul cetăţeanului. Din păcate s-a creat o imagine proastă asupra comunei Vladimir şi vrem să îndreptăm această imagine, să fie o altfel de colaborare între cetăţean şi funcţionarii primăriei. De ce nu, să încercăm, din nou, atragerea fondurilor europene, aşa cum am făcut în 2015-2016.  Îmi pare rău pentru situaţia creată, dar sperăm să facem lucruri mai bune pentru comuna Vladimir”.

Viceprimarul a mai precizat că prioritatea sa o reprezintă atragerea de fonduri europene: „Din 2016, de când am încheiat mandatul, nu am reuşit decât să încheiăm un contract de 1 milion de euro pe drumuri şi 200.000 euro pe reabilitare cămin cultural.  În rest s-au stopat, nu s-au mai atras fonduri europene şi prioritatea mea, pentru comună şi cetăţeni, este să se implementeze cât mai multe proiecte pe fonduri europene, deoarece acesta este viitorul pentru comuna Vladimir şi nu numai. De la guvern, lucrurile se mişcă mai lent, de aceea prefer să accesăm fonduri. Cred că vom schimba şi imaginea Consiliului Local, vom avea o colaborare buna şi cu cei de la PNL”.

Vizualizări: 2,766

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: