Cine recrutează noii supraveghetori ai CE Oltenia

Fox Management Consultants SRL este firma care se va ocupa de selecția noilor șefi ai Complexului Energetic Oltenia, fiind vorba de membrii Consiliului de Supraveghere şi ai Directoratului.

Selecția va avea loc în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, a comunicat compania.

"Între Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. și S.C. Fox Management Consultants S.R.L. nu au mai existat relații contractuale până în prezent", a precizat compania energetică într-un comunicat.

Precizările vin după ce în spațiul public au apărut speculații că firma cu pricina ar mai fi selectat în trecut supraveghetori împotriva cărora a fost declanșată răspunderea patrimonială. Mai mult, deputatul USR Gorj, Radu Miruță, a cerut ca selectarea noilor șefi să fie transparentă, în sensul de a fi transmise video interviurile susținute de candidați. 

"Cred că USR vrea să își pună oameni în funcții", a fost replica deputatului Dan Vîlceanu, președinte al PNL Gorj. Vîlceanu nu este de acord cu transmiterea video a procedurii de selectare a supraveghetorilor pentru că i se pare că totul s-ar transforma într-un circ.

Vizualizări: 1,613

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: