Circula cu permis de Moldova, falsificat

Un gorjean care a fost prins la volan cu permis de Republica Moldova, falsificat, a fost condamnat zilele trecute la opt luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Acesta a mai primit condamnări pentru uz de fals, pedepsele contopite fiind de zece luni. Instanța a suspendat executarea pedepsei, pe un termen de încercare de doi ani.

Potrivit rechizitoriului, bărbatul “a condus pe drumurile publice, respectiv pe DE 79, autoturismul marca BMW, cu încălcarea normelor rutiere, iar pentru a evita tragerea la răspundere penală, a încercat că inducă în eroare agenţii de poliţie rutieră, prezentându-le permisul de conducere despre care ştia că a fost întocmit în fals. Pentru a-şi ascunde activitatea infracţională, pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a depus la dosarul cauzei un înscris sub semnătură privată datat 01.08.2019, intitulat „Adeverinţă”, despre care ştia că a fost întocmit în fals”.

Deocamdată anchetatorii nu au reușit să ajungă și la cei care au confecționat permisul fals, pentru asta fiind disjuns dosarul penal.

Vizualizări: 568

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: