Ciurel: Cu Vulpescu am dat examenul pentru director general

Laurenţiu Ciurel a fost pus director general executiv al CE Oltenia, după un interviu cu Remus Vulpescu, este declaraţia fostului manager. El spune că Vulpescu are relaţii la Comisia Europeană şi FMI, dar şi la Fondul Proprietatea. Ciurel crede că problemele CE Oltenia sunt în legislaţie şi că poate să vină şi Bill Gates şi nu va rezolva nimic dacă nu se rezolvă acestea. Remus Vulpescu ar putea fi pus director la CEO, săptămâna aceasta.

Laurenţiu Ciurel, fostul director al CE Oltenia, susţine că interviul decisiv pentru numirea la şefia companiei l-a avut cu Remus Vulpescu, posibil director al producătorului de energie. “Eu îl cunosc pentru că, practic, cu dânsul am dat examenul final, să spun aşa, care a constat în o discuţie de vreo două ore, înainte de a fi numit director general. Dumnealui era preşedintele OPSPI (n.r.- Oficiul pentru Participaţiilor Statutului şi Privatizării în Industrie) pe vremea ministrului Daniel Chiţoiu. Asta se întâmpla în 2012 şi ştiu că este un om foarte bine relaţionat cu Fondul Proprietatea, cu Comisia Europeană, cu persoanele din Comisia Europeană şi cu persoane de la Fondul Monetar Internaţional”, a spus Ciurel despre acesta. Ciurel mai spune că rezolvarea problemelor CEO este la nivel naţional şi că nici Bill Gates nu ar putea face ceva în lipsa unei legislaţii coerente. „Problema CEO nu poate fi rezolvată decât la nivel macro. Este o problemă la nivel naţional de strategie şi de opţiuni. Dacă lăsăm lălăiala asta care durează de 10 luni de zile şi care este tradusă doar prin lozinci emise pe Facebook de ministrul acesta imberb, să continue, niciodată CEO nu-şi va reveni, poţi să aduci aici şi managementul lui Bill Gates, nu se va putea face nimic”, a declarat Ciurel la Radio Infinit. Zilele trecute, Remus Vulpescu a declarat că şefia CEO este o povară, nu un premiu. „Atunci, ce cauţi acolo dacă este o povară? Nu cred că din sacrificiu vine, ca să se sacrifice pentru companie. Şefia CEO nu este o povară, ci o normalitate, este pentru cineva care ştie ce să facă”, a încheiat managerul revocat al CEO.

 CANDIDAT

Laurenţiu Ciurel, fostul director al CE Oltenia, a declarat că va anunţa în septembrie dacă va candida sau nu. Atunci se va finaliza procesul cu CEO, iar dacă va avea succes va reveni la CEO. Dacă nu, va candida, a spus Ciurel.

Vizualizări: 4,161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: