Cod galben de ploi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)a emis o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de vineri, de la ora 10.00, până sâmbătă, la ora 8.00, în judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.

”În nordul Olteniei şi al Munteniei vor fi averse însemnate cantitativ, iar în timp scurt sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…50 l/mp”, a transmis ANM.

Totodată, vor fi precipitaţii moderate cantitativ, lapoviţă şi ninsoare la altitudini mari, răcire accentuată, intensificări ale vântului, valabilă de vineri, de la ora 10.00, până duminică, la ora 20.00.

”Vor fi averse, vineri în sudul, centrul şi estul teritoriului, precum şi la munte, apoi cu precădere în jumătatea nordică a ţării. Se vor semnala şi descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi pe arii restrânse de peste 35 l/mp. În Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Meridionali, în general la altitudini mai mari de 1500 m vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi local se va depune strat de zăpadă (în medie 10…15 cm)”, a arătat ANM.

Potrivit meteorologilor, vremea se va răci din nou, iar vineri şi sâmbătă valorile termice se vor situa cu mult sub mediile multianuale specifice acestei perioade. Vor fi maxime cuprinse în general între 10 şi 20 de grade şi minime între 2 şi 12 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni.

Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, îndeosebi sâmbătă şi duminică. Vor fi viteze în general de 40…60 km/h, iar în zona montană rafalele vor depăşi 70…80 km/h.

Vizualizări: 1,085

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: