Cojocaru a renunţat la trei dintre jucătorii aflaţi în probe

Pandurii Târgu Jiu a testat sâmbătă cea mai mare parte a jucătorilor nou-veniţi după reunirea lotului, în amicalul cu Vulturii Fărcăşeşti. Antrenorul Călin Cojocaru a precizat că a fost doar un meci de verificare şi deja a renunţat la trei dintre jucătorii testaţi cu această ocazie.

Pandurii a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul amical susţinut sâmbătă cu Vulturii Fărcăşeşti, echipă clasată pe locul 3 în campionatul gorjean.

Echipa antrenată de Călin Cojocaru a deschis scorul în prima parte a meciului prin golul marcat de tânărul junior Peia, iar jucătorii de la Fărcăşeşti au egalat în repriza secundă prin Daniel Miroiu, după ce antrenorul pandurilor trimisese pe teren cam toţi jucătorii pe care îi avea la probe. „Am avut foarte mulţi jucători de văzut şi mai mult m-a interesat pregătirea fizică. E clar că nu am avut nişte relaţii bune de joc, fiind vorba de foarte mulţi jucători noi. După acest meci renunţăm la câţiva dintre jucători. Săptămâna viitoare vor mai veni 5-6 fotbalişti să-i vedem. Avem nevoie de întăriri şi în aceste săptămâni de pregătire care vor urma, cu siguranţă, o să facem o echipă bună. Nu a contat rezultatul de la acest meci, deşi aş fi vrut să câştigăm. Le-am spus băieţilor că vreau să văd o atitudine bună de la ei şi în meciurile amicale. Numai prin joc pot să mă lămuresc de toţi cei care au venit, să le dau o şansă, pentru că la joc  văd cel mai bine ce poate fiecare”, a spus după meci Călin Cojocaru.

După meci tehnicianul a şi renunţat la trei dintre cei care nu l-au convins că se va putea baza pe ei. Pandurii a început jocul amical cu:  Alexandru Achiriloaiei – Alexandru Cuţitoiu, Alexandru Catrici, Matei Babaua. Alexandru Vasilescu, Kazuki Takahashi, Alexandru Dinu-Ivănescu, Alexandru Trancă (cpt.), Aurel Pirciu, Horaţiu Peia, Alexandru Bodea. În repriza a doua au intrat mai mulţi jucători aflaţi în probe, dar şi tineri juniori de la Pandurii fiind păstraţi pe teren 90 de minute doar Catrici şi Babaua.

Printre cei care au mai evoluat s-au numărat Cătălin Iovicin, Albert Cornicioiu, Adrian Tănăsoiu, Daniel Unguru, Pape. Nikola Sepa, Lică Mândrean, Gheorghe Leonard, Iulian Ştefan, Mihai Mehedinţeanu şi Alberto Negreţ. La ultimii doi jucători antrenorul pandurilor a şi renunţat după acest meci, la fel ca şi la jucătorul egiptean testat la acest amical.

Următorul meci amical pentru cei de la Pandurii este programat pentru miercuri, de la ora 14.00, când echipa din Târgu Jiu va întâlni Jiul Rovinari, locul 7 în Liga 4 Gorj.

Vizualizări: 757

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: