Companiile din energie și comerț, cele mai profitabile

Hidroelectrica a fost anul trecut cea mai profitabilă companie din România, detronând Romgaz. În top zece companii profitabile din România este și Transgaz. În afară de energie, domeniul vedetă, îşi mai fac loc în top şi trei businessuri din comerţ, respectiv Dedeman, BAT Trading şi Kaufland.

Anul trecut, Hidroelectrica a raportat o cifră de afaceri de 3,3 mld. lei, iar profitul net de peste 1,2 mld. lei duce marja companiei din energie la 36%. Prin comparaţie, în 2012, anul în care Hidroelectrica intra în insolvenţă, compania avea pierderi de peste 500 de milioane de lei.

Primele zece companii în funcţie de rezultatul net raportat au avut anul trecut câştiguri de 7,5 mld. Lei (1,66 mld. euro), cu 70% mai mari faţă de rezultatul lor din urmă cu un an. Continental este singura companie din industria prelucrătoare prezentă în top zece cele mai mari profituri nete în 2016. (A.A.)

Vizualizări: 501

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: