Într-un paradox care ridică semne de întrebare cu privire la politicile de resurse umane din sectorul energetic românesc, Complexul Energetic Oltenia (CEO) continuă să investească în formarea profesională a tinerilor prin programe de învățământ dual, dar evită să îi angajeze la finalul calificării. În schimb, compania preferă să reangajeze pensionari, în ciuda nevoii evidente de forță de muncă tânără și calificată.

Conform Raportului de durabilitate 2024, semnat de managerul Dan Iulius Plaveti, un număr de 246 de elevi și studenți au desfășurat stagii de practică la CE Oltenia anul acesta.

Compania susține învățământul profesional dual, calificând tineri în domenii esențiale pentru producția de energie electrică pe bază de lignit. Programele durează trei ani, iar certificatele obținute sunt recunoscute atât în România, cât și internațional.

Este, în teorie, un model de succes: companii mari pregătesc tineri pentru meserii bine plătite, iar aceștia devin viitorii specialiști ai sectorului. Însă, în practică, CEO nu face angajări. Compania se află în plin proces de restructurare și nu deschide posturi noi, ceea ce face ca investiția în pregătirea profesională să nu se traducă în oportunități reale pentru absolvenți.

În locul angajării de tineri, CE Oltenia alege să colaboreze cu pensionari, adesea foști angajați ai companiei, care sunt rechemați în activitate sub diverse forme contractuale. Motivele sunt multiple: experiența vastă, familiaritatea cu sistemul și, probabil, o mai mare disponibilitate pentru condițiile impuse de restructurare. Totuși, această alegere accentuează problema lipsei de generație de tranziție în industrie.

Acest contrast între susținerea învățământului profesional și lipsa angajărilor ridică întrebări serioase despre eficiența și scopul real al acestor programe. Tinerii sunt încurajați să se califice într-un domeniu care nu le oferă, în final, o ușă deschisă. În același timp, compania perpetuează un sistem învechit, bazat pe forță de muncă aflată la vârsta pensionării, în loc să investească în regenerarea generațională a specialiștilor.

Complexul Energetic Oltenia oferă un exemplu clasic de decalaj între strategia de formare profesională și realitatea de pe piața muncii. Fără o politică coerentă de angajare a tinerilor, eforturile de educație riscă să rămână fără finalitate. Pentru ca învățământul dual să aibă sens, este esențial ca statul și companiile să creeze un traseu clar de la bancă la locul de muncă — altfel, România va continua să pregătească specialiști pentru export sau, mai grav, pentru șomaj.