Concurs de angajare la Consiliul Judeţean Gorj

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează un nou concurs pentru a promova o persoană pe o funcţie de conducere în cadrul Consiliului Judeţean Gorj. Recent a fost scos la concurs postul de şef serviciu pentru Serviciul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean. Postul a fost înfiinţat în luna mai, conform spuselor purtătorului de cuvânt al Consiliului Judeţean, Oana Paloş, şi este ocupat temporar de Raul Daniel, consilier în cadrul aceluiaşi departament. Concursul este programat să aibă loc în data de 27 octombrie, atunci candidaţii vor trebui să susţină proba suplimentară de testare a cunoştinţelor informatice, dar şi proba scrisă. Interviul este programat pentru data de 29 octombrie. Pentru că acest concurs este unul de promovare, candidaţii vor trebui să fie funcţionari publici şi pot să fie şi din afara Consiliului Judeţean. Se cer: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă în domeniile: arhitectură, urbanism sau inginerie civilă-specializarea construcţii civile, industriale şi agricole; studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor; vechime de minimum 2 ani; să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I; să aibă cunoştinţe operare PC- nivel mediu.  

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: