Concurs pentru cea mai frumoasă casă de Crăciun din Gorj

Gorjenii pot câștiga TROFEUL „Magia Crăciunului la tine acasă” pentru cel mai frumos decor de Crăciun al unei case, dacă participă la cea de-a doua ediție a concursului „Decorează de Crăciun”.

Aceștia sunt invitați să se alăture temei concursului, să aducă atmosfera sărbătorilor de iarnă la ei acasă și să își înscrie, până pe 24 decembrie 2021, locuința decorată și pregătită pentru Crăciun (3 fotografii).

Pe lângă exteriorul locuinței, se acceptă inclusiv înscrierea grădinii locuinței sau, după caz, terasa exterioară/ balconul exterior (în cazul blocurilor de locuințe).

Se va lua în considerare dacă acestea sunt decorate cu ornamente luminoase sau alte decorațiuni specifice sărbătorilor de iarnă, însă mai multe detalii, inclusiv despre cum vă puteți înscrie găsiți pe pagina de Facebook a Organizației „SPECIAL FRIENDS”.

Câștigătorul celui mai frumos decor de Crăciun al unei case se poate bucura de o ședință foto oferită de Cătălin Gogan, primește trofeul concursului, dar și alte premii; de asemenea, se vor premia locurile 2 și 3, iar în funcție de numărul de like-uri primite va exista și un premiu online.

Prin cadrul acestui concurs organizat pentru al doilea an consecutiv în județul Gorj, Organizația „SPECIAL FRIENDS” – inițiatorul proiectului, urmărește implicarea cetățenilor în comunitatea locală, îmbunătățirea calității vieții și bineînțeles, recompensarea acestora pentru eforturile depuse în scopul înfrumuseţării localității.

Organizația „SPECIAL FRIENDS” - Târgu Jiu

Galerie foto


Vizualizări: 745

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: