Concursul de la AJOFM Gorj, amânat

Mihaela Moţa şi Maria Danciu vor conduce în continuare Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj. Concursul pentru ocuparea posturilor de director executiv, respectiv director executiv adjunct, a fost amânat pentru o dată ulterioară care deocamdată nu a fost anunţată.

Concursul pentru ocuparea celor două posturi trebuia susţinut în perioada 10-12 noiembrie. “Concursul a fost amânat şi nu cunoaştem încă data la care va fi susţinut din nou. Nu ştiu dacă va mai candida cineva, eu voi candida sigur pentru funcţia de director adjunct însă încă aşteptăm instrucţiunile de la partid. Ştiţi că este vorba de funcţii politice, acum aşteptăm şi noi”, a declarat Maria Danciu, director adjunct al  Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj

Mihaela Moţa, actualul director, nu ştie dacă va participa sau nu la concurs şi nici nu a dorit să comenteze situaţia. “Concursul este deocamdată amânat, nu se ştie când va fi reorganizat iar în ceea ce mă priveşte mai am timp să mă gândesc”, a declarat Mihaela Moţa, director AJOFM Gorj. În schimb, Maria Danciu va candida pentru funcţia de director adjunct.

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu a anunţat al doilea termen de susţinere a concursului.

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: