Condamnare cu executare pentru un șofer beat

Judecătoria Târgu-Cărbunești a pronunțat joi sentința într-un dosar privind conducerea unui autoturism de către o persoană al cărei drept de a conduce era suspendat, precum și refuzul prelevării probelor biologice.
Inculpatul, domiciliat în satul Copăcioasa, a fost trimis în judecată după ce, pe 28 august 2023, a fost surprins de poliție conducând un BMW pe Drumul Național 67, în condițiile în care avea suspendat dreptul de a conduce vehicule. Conform anchetei, după ce a fost urmărit de polițiști și oprit în trafic, inculpatul a refuzat atât să se legitimeze, cât și să fie testat cu etilotestul, cerând prelevarea probelor biologice de sânge. Ulterior, la spital, a refuzat și recoltarea acestor probe, motiv pentru care a fost imobilizat și condus cu forța la audieri.
Ancheta a mai relevat că inculpatul consumase alcool în apropierea barului unde parcase autoturismul. În plus, acesta avea o sancțiune anterioară pentru conducere sub influența alcoolului și dreptul de a conduce suspendat, cu o perioadă totală de suspendare ce se întindea până în decembrie 2023.
Judecătoria l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 9 luni de închisoare în regim de detenție, pentru infracțiunile de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis și refuzul prelevării probelor biologice. De asemenea, a fost obligat la plata unor cheltuieli judiciare în valoare de 1050 lei.
Hotărârea este atacabilă cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Vizualizări: 1,246
Distribuie Trimite pe WhatsApp