Condamnat cu executare. Afacerea cu vaci îl trimite pe primar după gratii!

Primarul PSD din comuna gorjeană Bumbești-Pițic a fost condamnat definitiv într-un dosar de fraudă cu fonduri europene. Michy Nioață va executa o pedeapsă de 2 ani și 3 luni de închisoare, în regim de detenție.

„Admite apelul declarat de Parchet. Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată, şi, rejudecând (...) Condamnă pe inculpatul Nioață Michy, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată”, se arată în sentința de miercuri a Curții de Apel Craiova.

De asemenea, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (7 acte materiale), primarul Nioață a primit o pedeapsă de 9 luni închisoare

„(...) dispune contopirea pedepselor de 2 ani închisoare și pedeapsa de 9 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de 9 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, în regim de detenţie”, se arată în sentința Curții de Apel Craiova, care este definitivă.

Nioață a fost trimis în judecată de către DNA, împreună cu fiica sa, pentru încasarea de subvenții pentru o fermă în care au avut vaci doar pe hârtie. Afacerea s-a perfectat în 2011, înainte că Nioață să fie ales primar.

Fiica primarului s-a înscris într-un program de sprijinire a tinerilor fermieri pentru care a primit 40.000 de euro, tatăl său fiind responsabil cu întocmirea documentelor. În perioada în care tânăra trebuia să lucreze la fermă, aceasta era plecată în Anglia.

Primarul a fost reclamat la DNA de un localnic, care le-a povestit anchetatorilor că dilul ar fi știut când are controale și împrumuta din sat „vreo 15-17 vaci” și le înlocuia crotaliile.

Fiica primarului și cei doi angajați ai Oficiului Județean pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Gorj au primit condamnări de 2 ani de închisoare cu suspendare. Angajații OJDRP Gorj, în calitate de experți la Serviciul Verificare Cereri Finanțare, „au atestat în mod nereal situația constatată pe teren, diferită față de cea prezentată în cererea de finanțare și în alte documente justificative, printre care și Planul de afaceri al solicitantului de fonduri europene Doboș (fostă Nioață) Alina Adnana Maria”.

Inculpații din dosar vor trebui să returneze banii europeni. „Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale şi obligă în solidar inculpaţii Doboș (fostă Nioață) Alina Adnana Mariana, Nioață Michy, Zdrăilă Monica şi Gogelescu Valeriu, la plata către aceasta a sumei de 177.780 lei, cu dobânzi şi penalităţi prevăzute de codul de procedură fiscală”, se mai arată în decizia instanței.

Michy Nioață se află la al doilea mandat de primar.

Vizualizări: 12,184

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: