Condescu: „Ne dăm goluri singuri. Nu sunt speranţe”

Marin Condescu mai crede în șansa de a salva Pandurii de la retrogradare. Speră doar ca de acum încolo jucătorii să nu își mai dea singuri goluri, înfrângerea de duminică părând însă să îl pună serios pe gânduri pe cel de la care toată lumea așteaptă menținerea în Liga I a echipei. „Din păcate avem plăcerea asta nebunească de a ne da goluri singuri. E de cascadorii plânsului. Trebuie să se schimbe ceva la echipă, pentru că altfel nu vom avea nici un fel de avantaj, chiar dacă și ceilalți greșesc nu trebuie să ne bucure lucrul acesta. E inadmisibil, e al patrulea joc în care ne dăm goluri singuri. Mai sunt șase meciuri, dar nu sunt speranțe. Noi nu am dat mai mult de un gol pe meci. Trebuie să găsim acele soluții care să ne ducă acolo. Nu înțeleg de ce avem puțină atitudine în repriza a doua și nici un fel de atitudine în prima repriză. Șanse de salvare există, dar nu dându-ne goluri în fiecare meci. Pornim cu acest handicap în care noi le dăm posibilitatea adversarilor să ne facă de râs”, a declarat Condescu la finalul partidei care o ține pe Pandurii aproape de Concordia Chiajna în lupta pentru evitarea retrogradării.

Vizualizări: 762

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: