Conducerea ALDE Gorj, dizolvată. Liderii deja demisionaseră!

Conducerea centrală a ALDE a luat decizia radicală de a dizolva Biroul Politic teritorial al filialei ALDE Gorj.  ”Ca urmare a neimplicării și a organizării defectuoase a campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale și a nesusținerii candidatului Mircea Diaconu, conducerea Alianței Liberalilor și Democraților a decis dizolvarea Biroului politic teritorial al filialei ALDE Gorj. Decizia luată de conducerea ALDE vine și ca urmare a lipsei de implicare și organizare a președintelui filialei ALDE Gorj, Ion Iordache, în ultimele 4 luni de zile. În cadrul primei ședințe a Biroului politic executiv al ALDE va fi propus un Birou politic teritorial interimar și un președinte interimar la filiala ALDE Gorj.”, se arată într-un comunicat de presă.

Cei care au condus ALDE în Gorj au reacționat cu un comunicat de presă în care au precizat că vineri, 22 noiembrie, cei 21 de membri prezenti au decis să demisioneze din conducerea partidului.

"Hotărârea a fost comunicată conducerii centrale în aceeași zi, fapt care a condus la dizolvarea BPT Gorj anunțată astăzi. Decizia demisiei celor 21 de membri BPT a fost luată ca urmare a unei analize profunde. Echipa noastră a intrat în politică pentru că am ales să nu stăm deoparte, să criticăm sau să ne văicărim. Știm că putem obține prosperitate doar printr-un efort comun cât mai mare. Conducerea centrală ALDE ne-a arătat în ultimul an că nu respecta aceleași principii. În aceste condiții, noi nu ne mai puteam asocia cu astfel de oameni și direcțiile impuse de ei. Echipa noastră a demonstrat că este apreciată de gorjeni și va rămâne unită", arată sursa citată.

Vizualizări: 3,770

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: