Conflict deschis la PRU Gorj. Cine e şeful?

Scandalurile continuă la filiala PRU Gorj. Potrivit unui comunicat de presă, Biroul Politic Județean al PRU Gorj s-a întrunit duminică, 19 martie 2017, într-o ședință extraordinară în care s-a decis excluderea „preşedintelui interimar” Alina Popescu. Nimeni nu mai înţelege cine e şef la Gorj. În ultimele săptămâni tot au loc demiteri sau „înscăunări” de şefi, între conducerea locală şi şefii de la Bucureşti fiind un conflict deschis. „În urma recentelor evenimente care s-au petrecut în sânul partidului nostru, forul de conducere al PRU Gorj, ales statutar, a adoptat câteva măsuri organizatorice, a trasat anumite direcții pe care le vom aborda în perioada următoare și, totodată, a luat două decizii importante, mai ales în contextul actual. În urma reclamațiilor primite din partea mai multor colegi privind amenințările care le-au fost adresate de către domnișoara Popescu Alina, cea care pretinde că este «președinte interimar», deși această funcție nu există niciunde în statutul PRU aprobat de Tribunalul București, s-a cerut excluderea domnișoarei Popescu Alina din Partidul România Unită, această măsură fiind adoptată în unanimitate. Totodată, membri Biroului Politic Județean au stabilit un nou purtător de cuvânt al PRU, în persoana doamnei Violeta Bîjnea – vicepreședinte PRU Gorj. Dorim să precizăm faptul că, de acum înainte, amenințările vor fi rezolvate nu numai de forul legitim de conducere al PRU Gorj, ci și de instanțele de judecată”, potrivit PRU Gorj.

Alina Popescu nici nu ia în calcul decizia de excludere din partid. „Nu aveau cum să mă dea afară. Ședința BPJ se va ține miercuri seară. Deciziile nu le ia Bîjnea sau Bugă”, a declarat presei Popescu. (M.M.)

Vizualizări: 1,057

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: