Consilierii PP-DD donează sânge de ziua partidului

Peste 20 de consilieri locali, municipali şi judeţeni ai Partidului Poporului - Dan Diaconescu vor merge în această dimineaţă la Centrul de Transfuzii Târgu Jiu pentru a dona sânge. Acţiunea umanitară va fi organizată cu prilejul împlinirii a doi ani de existenţă a partidului. Secretarul executiv al PP-DD Gorj spune că nicăieri în ţară nu vor fi organizate spectacole sau acţiuni festive dată fiind situaţia economică actuală.

Partidul Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD), filiala Gorj, marchează, astăzi, împlinirea a doi ani de existenţă a partidului, printr-o campanie de donare de sânge. Peste 20 de consilieri locali, municipali şi judeţeni ai Partidului Poporului vor merge în această dimineaţă la Centrul de Transfuzii Târgu Jiu pentru a dona sânge. Printre aceştia se numără consilierii judeţeni Robert Filip şi Marian Pungan, consilierul municipal Constantin Buleteanu, dar şi viceprimarul din oraşul Rovinari, Laurenţiu Chivu. Tichetele de masă pe care fiecare dintre donatori le va primi vor ajunge la doi gorjeni care au mare nevoie de ajutor. Este vorba despre un copil de 8 ani care suferă de autism şi de un tânăr de 20 de ani cu handicap locomotor.

Deputatul PP-DD, Niculina Mocioi, a declarat că cel mai bun mod de a sărbători această zi este ajutorul dat unor oameni aflaţi la nevoie. „Vreau să urez tuturor membrilor PP-DD La mulţi ani împreună. Partidul nostru împlineşte doi ani, doi ani dintr-un lung şir de ani în care va fi prezent pe scena politică. Am decis să marcăm acest eveniment oferind ajutorul nostru celor care au nevoie. Acele bonuri de masă pe care consilierii noştri le vor primi vor fi donate la două cazuri sociale. Este vorba despre o familie care are un copil bolnav de autism, unde mama nu lucrează şi face eforturi foarte mari pentru a-şi duce fiul la şcoală şi la un tânăr cu handicap care la rândul său provine dintr-o familie cu posibilităţi materiale reduse”, a declarat Niculina Mocioi, deputatul de Gorj.

SIMILAR

Niculina Mocioi spune că nicăieri în ţară, PP-DD nu va organiza sindrofii la ceas aniversar. „În contextul economic şi politic actual nu ne permitem să facem alt gen de acţiuni, spectacole sau festivităţi, mai ales într-o perioadă în care se anunţă tot mai multe disponibilizări. La nivelul întregii ţări, colegii noştri vor organiza campanii umanitare, în special pentru sinistraţii din Galaţi”, a mai precizat Niculina Mocioi.

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: